Dan Motreanu, europarlamentar și prim-vicepreşedinte al PNL, a anunțat lansarea programului ”Primul student în familie”, finanțat din fonduri europene.
'A fost lansat programul ”Primul student în familie”, finanțat din fonduri UE.
Vor fi finanțate măsuri de prevenție, măsuri de intervenție și măsuri compensatorii, potrivit Ministerului Educației. Tinerii trebuie să aibă acces egal la studii universitare de calitate, indiferent de mediul din care provin.
Programul este în valoare de 50 de milioane de euro. Cele șapte regiuni mai puțin dezvoltate, printre care și Sud-Muntenia (din care face parte și județul Giurgiu), beneficiază în total de 44.970.414 de euro, 85% din fonduri fiind contribuția UE. Regiunea București-Ilfov are la dispoziție 5.029.585 de euro, din care contribuția UE este de 40%.
Pot depune proiecte universitățile de stat și particulare, liceele de stat în parteneriat cu universitățile de stat și particulare.
Sunt eligibili elevii și studenții:
« care provin din familii cu nivel educațional scăzut al părinților;
« care primesc burse sociale;
« de etnie romă.
Subvențiile pentru elevii de liceu vor fi în valoare de 300 de lei/ lună pentru o perioadă cuprinsă între 12 și 21 de luni.
Pentru studenți, vor fi finanțate subvenții în valoare de 330 lei/lună, pe o perioadă de minimum 12 și maximum 24 de luni.
Vor fi finanțate:
« măsuri de tip „punte” în vederea facilitării tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;
« măsuri de prevenire și combatere a abandonului universitar în rândul studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate;
« măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT', a transmis Dan Motreanu pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu