Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, luni, la Camera Deputaților

Deputaţii vor dezbate,  luni, de la ora 17.00, moţiunea simplă "Drepturile omului nu sunt un lux!" îndreptată împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, demersul ALDE fiind calificat de liberali drept "comic", în timp ce Liviu Dragnea a spus că PSD nu susţine moţiuni simple, ci va cere remanieri.

"Moţiunea simplă supusă dezbaterii Camerei Deputaţilor este provocată de o afirmaţie a doamnei ministru Raluca Prună referitoare la drepturile fundamentale ale omului, afirmaţie ce obligă Parlamentul României la o atitudine fermă de respingere a unei viziuni despre democraţiei ce pare să fie însuşită, prin tăcerea unanimă a celorlalţi membri ai Executivului şi prin completa lipsă de reacţie a prim ministrului, de întregul Guvern", susţin cei 53 de semnatari ai moţiunii ALDE.

Semnatarii  fac referire la declaraţia ministrului Justiţiei, din 14 martie, imediat după adoptarea OUG privind interceptările. Ministrul Raluca Prună scria atunci pe pagina sa de Facebook că: "OUG adoptată vineri nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic".

[citeste si]

Iniţiatorii mai susţin că "dacă nu va fi înlăturată neîntârziat de către şeful Guvernului din orice poziţie de decizie publică" înseamnă că ministrul Justiţiei nu a făcut altceva decât să exprime prin această declaraţie şi prin OUG o filosofie asupra drepturilor şi libertăţilor individului care este împărtăşită de întregul guvern.

Printre semnatari se numără însă şi social-democraţii Victor Ponta şi Sebastian Ghiță, dar şi parlamentari UDMR, în frunte cu preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel