Moţiunea, îngrijorări din partea opoziţiei. Valeriu Steriu: Ar arunca țara în haos

Mihai Ciobanu / 04 oct 2019 / 19:00 Salveaza PDF Comentarii

"Președintele Iohannis a încălcat astăzi din nou Constituția, fără să înțeleagă că jocul electoral pe care îl face dăunează românilor", transmite Valeriu Steriu, purtătorul de cuvânt al PSD. 

"Consecințele deciziilor iresponsabile ale președintelui îi afectează tot pe cetățeni. Noi ne vom consulta cu juriștii pentru a găsi o cale legală ca să stopăm acest abuz. Doamna premier a anunțat că vom merge în Parlament și așa vom face. Cât despre președinte, așa cum blochează activitatea ministerelor, ține ocupată și propria sa catedra de la liceu Brukenthal din Sibiu.

Suntem mult mai uniți decât opoziția. Ceea ce s-a întâmplat miercuri a fost o eroare pe care ne-am asumat-o și care cu siguranță nu se va mai repeta. Suntem siguri că opoziția nu va asigura numărul suficient de voturi ca moțiunea să treacă. Este clar că nu sunt interesați de această moțiune, altfel de ce nu au acceptat să vină sâmbătă în Parlament și au preferat să amâne?", scrie Valeriu Steriu pe Facebook.

"Mai mulți membri din opoziție,  îngrijorați de ce se va întâmpla dacă moțiunea va trece"

 

"Avem semnale de la mai mulți membri din opoziție care sunt îngrijorați de ce se va întâmpla dacă moțiunea va trece: lipsa unui premier, a unui program de guvernare, ca să nu mai vorbim despre alegerile anticipate – toate acestea ar arunca țara în haos.

În cazul domnului Suciu, nu discutăm despre o preluare a mandatului pe termen lung, ci doar pentru câteva zile, pentru că propunerile de interimari sunt făcute din rândul membrilor cabinetului, așa cum este și normal, fiind o funcție politică. Domnul Suciu are foarte multă experiență și poate gestiona acest portofoliu. Pentru sistemul de justiție este nevoie de consilieri și secretari foarte bine pregătiți", mai scrie Valeriu Steriu.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24