Moțiune Toader. S-a aflat ce face Tăriceanu

Rodica Mitu / 16 apr 2019 / 19:44 Salveaza PDF Comentarii
Călin Popescu Tăriceanu
Descriere foto: Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu a spus, marți, la TVR 1, ce va face miercuri la moțiunea împotriva ministrului Tudorel Toader.

„Toader nu face parte din ALDE. El este independent pe locul PSD. Problema este următoarea: eu cred că a avut niște poziții publice, decizii importante care au contribuit la curățarea într-un fel limitat a ceea ce înseamnă justiție și a împins în față reforma justiției. (...) Sunt oameni acum care sunt nemulțumiți. Unele nemulțumiri le înțeleg”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

„Mâine se va discuta moțiunea simplă depusă de opoziție. Eu nu am să votez niciodată o moțiune care să vizeze un membru al Guvernului din care și noi facem parte. Ar fi un cadou prea frumos pentru cei din opoziție”, a spus liderul ALDE.

„Nu cred că Toader nu și-a făcut treaba. A făcut. Poate nu a făcut destul, după unii. Dacă vrei să-i găsești unuia bube în cap, le poți găsi”, a precizat președintele Senatului.

„Această moțiune pică prost. Nu aș vrea, prin votul nostru, să dăm satisfacție opoziției", a mai spus Tăriceanu, marți, la TVR 1, în cadrul emisiunii „România 9”.

 

Moțiunea împotriva lui Toader, vot miercuri

 

Moţiunea simplă „Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader", iniţiată de PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată miercuri în plenul Senatului, începând cu ora 15.00.

Ce se arată în textul moţiunii



Semnatarii moţiunii solicită "încetarea de urgenţă a imixtiunii în înfăptuirea Justiţiei, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instituţii judecătoreşti". Ei îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la "modificările nocive aduse legislaţiei penale şi să procedeze la armonizarea acestora cu deciziile CCR, să renunţe la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, dar şi modalităţii de înfăptuire a justiţiei şi statutului judecătorilor, prevăzute de Constituţia României". PNL şi USR îi cer, de asemenea, ministrului Justiţiei să sprijine iniţiativa legislativă liberală de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22