Teodorovici moțiune. Virgil Popescu, PNL: Incompetenţa falimentează România

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, să fie dezbătută luni în plen şi votată miercuri.

Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor a redepus marţi în plen moţiunea simplă pe Economie.

"Depunem astăzi moţiunea simplă pe economie 'Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România'. Dorim să avem o dezbatere foarte serioasă în Parlamentul României, în Camera Deputaţilor, cameră decizională pe domeniul economic.

Doresc să îl avem pe domnul ministru Dănuţ Andruşcă care fuge de câteva luni bune de zile, dacă vă aduceţi aminte s-a îmbolnăvit la 'Ora Guvernului' exact înainte de vacanţa parlamentară, să avem o discuţie serioasă pe economie, pentru că lucrurile stau foarte prost, iar se pare că domnul Andruşcă face figuraţie prin minister. Dragi colegi din Biroul permanent, sper ca de data aceasta să aprobaţi această moţiune să nu mai inventaţi pretexte ca să îl salvaţi încă o dată pe domnul Andruşcă de la o prezenţă în Parlament şi poate pe noi, pe toţi, de deliciul de a-l avea printre noi", a spus deputatul PNL Virgil Popescu.

Moţiunea simplă pe Economie a fost depusă de deputaţii liberali şi săptămâna trecută, însă Biroul permanent a respins-o, deoarece era a doua moţiune simplă depusă într-o săptămână de PNL, ceea ce este neregulamentar, potrivit reprezentanţilor PSD din Biroul permanent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel