Monica Niculescu - Caroline Wozniacki, rezultat final. Meciul care o putea face lider pe Simona Halep

Bogdan Bolojan / 15 feb 2018 / 19:56 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki, numărul unu mondial, cu 7-5, 6-1, joi seara, în optimile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari.  Dacă Monica Niculescu ar fi învins-o pe Wozniacki, Simona Halep devenea din nou numărul 1 mondial. 

Niculescu (30 ani, 92 WTA), urmărită din tribună de Simon Halep, a pierdut şi al nouălea meci cu Wozniacki (27 ani), după o oră şi 30 de minute. 

Monica Niculescu, venită din calificări, a fost condusă cu 2-0 şi 4-1, după care a reuşit o revenire spectaculoasă, concretizată în patru ghemuri la rând, a condus cu 5-4 şi a servit pentru set, dar daneza i-a lăsat doar două puncte până la finalul setului, câştigat cu 7-5. 

Wozniacki a dominat clar actul secund, adjudecat cu 6-1. 

Evoluții bune pentru Niculescu 

Monica Niculescu a avut o evoluţie remarcabilă la Doha, în ciuda înfrângerii de joi, trecând de jucătoare importante precum germanca Andrea Petkovic (calificări), rusoaica Maria Şarapova şi slovaca Magdalena Rybarikova. 

Niculescu va primi pentru participare un cec de 33.750 dolari şi 135 de puncte WTA. 

Din patru românce care au evoluat în optimi la Doha, doar Simona Halep s-a calificat în sferturi, după 6-4, 6-3 cu Anastasija Sevastova (Letonia). Sorana Cîrstea a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza cu 6-0, 6-4, iar Mihaela Buzărnescu a fost întrecută de germanca Julia Goerges cu 6-2, 6-2, relatează Agerpres.

[citeste si]



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25