Monica Macovei: Tăriceanu mi-a cerut un canal de comunicare între el şi DNA

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, miercuri, la Piatra Neamţ, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut, când era ministru al Justiţiei în guvernarea acestuia, să găsească 'un canal de comunicare între el şi DNA' pentru a afla despre anchetele pe care vor să le deruleze procurorii anti-corupţie. 

Monica Macovei a povestit că, după ce anchetele DNA au vizat şi oameni politici din partidele aflate la guvernare, George Copos, dar şi Călin Popescu Tăriceanu s-au declarat deranjaţi de acest aspect.

'Mi-a spus Tăriceanu: 'cum, nu mergem la opoziţie?' Apoi mi-a spus: 'trebuie neapărat să găseşti un canal de comunicare între DNA şi mine şi eu să aflu din timp cine este anchetat, inclusiv cine este interceptat sau urmărit'.

Şi eu mă uit în ochii lui şi îi spun: nu voi găsi astfel de canale de comunicare, nu trebuie să ştiţi, nici eu nu ştiu, doar procurorul de caz trebuie să ştie. Am fost pusă chiar la zid pentru asta', a declarat Monica Macovei la o întâlnire cu activul de partid M10, organizat cu ocazia lansării candidaţilor.

În acelaşi context, Monica Macovei a povestit un episod dintr-o şedinţă de Guvern, când a fost dată afară pentru că nu voia să semneze o ordonaţă de guvern. 'Călin Popescu Tăriceanu m-a şi dat afara dintr-o şedinţă de Guvern. Mi-a spus: 'nu vrei să semnezi, du-te afară şi ai jumătate de oră să te gândeşti'. I-am spus că mă duc afară, dar în jumătate de oră nu devine legal.

Era o ordonanţă de urgenţă la care se spunea la primul articol că 'noi, Guvernul, ne exceptăm de la legea achiziţiilor publice', adică nu facem licitaţie. Eu am întrebat de ce 'noi, Guvernul' trebuie să ne exceptăm de la legea achiziţiilor publice. A spus: 'pentru că putem'.

Am spus că este neconstituţională, nelegală şi nu o semnez', a declarat Monica Macovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel