Monica Macovei, reacție după ce a fost amendată de AEP: Vom contesta în instanță

Europarlamentarul Monica Macovei a anunțat, vineri, într-o postare pe contul său de socializare, că va contesta în instanță raportul Autorității Electorale Permanente(AEP), deoarece consideră nedreaptă sancțiunea primită de la AEP: amendă și confiscarea sumelor care au făcut obiectul încălcării Legii finanţării partidelor şi campaniilor electorale.

AEP a dat publicităţii, în urmă cu o zi, rapoartele de control al finanţării campaniei prezidenţiale de anul trecut, fiind constatată încălcarea Legii finanţării partidelor politice de către PMP, PSD, PNL, PER, Călin Popescu Tăriceanu şi Monica Macovei.

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat independent la ultimele alegeri prezidențiale, a reacționat, vineri, pe Facebook, susținând că Asociația M10, pe care o conduce, "a mutat, în campania prezidențială, finanțarea electorală de la baroni la cetățeni, fiind printre primii care au făcut efectiv ceva pentru reforma electorală, folosind metode de finanțare moderne, din secolul 21".  

"Vom contesta în instanță Raportul AEP", conchide Monica Macovei.  

MONICA MACOVEI, AMENDATĂ de AEP pentru că a încălcat LEGEA FINANȚĂRII PARTIDELOR

Iată mesajul integral al europarlamentarului Monica Macovei

"Autoritatea Electorală Permanentă ne-a amendat. În campania prezidențială, noi am mutat finanțarea electorală de la baroni la cetățeni.

A. Principala problemă pentru care suntem amendați este că nu am fi putut "demonstra" identitatea donatorilor pentru plățile primite prin Paypal
1. Paypal este un instrument de plată online folosit în toată lumea, care garantează securitatea și legalitatea tranzacțiilor;
2. Identitatea donatorilor prin paypal a fost verificată în timpul campaniei astfel: am contactat oamenii care au făcut plățile prin paypal și i-am rugat să ne trimita copii scanate dupa CI sau alte documente de identitate sau, cel puțin, să ne trimita CNP-ul lor. Datele au fost prezentate în timpul controlului, fiind insoțite de fișe de donație asumate de noi pentru fiecare din aceste sume. Oricând AEP poate verifica identitatea oamenilor și întreba dacă ei au fost donatori;
3. Cu toate acestea, Autoritatea Electorală Permanentă ne-a amendat pentru că în opinia lor nu putem dovedi că aceste persoane care au donat câte 50 -100 de lei sunt cetățeni români. AEP consideră ca legea ne-ar obliga să chemăm la București câteva mii de donatori prin paypal (foarte mulți cu domiciliul în afara țării) și să le cerem, cu cartea de identitate în mână, să semneze fișa de donație.
AEP susține, între altele, că " Procesarea donațiilor s-a făcut de către compania PayPal Inc, companie lider în tranzacțiile online și procesare de plăți. Donatorul este direcționat către un site securizat, iar datele transmise sunt criptate pentru a preveni orice scurgere de informații confidențiale". În continuare, AEP susține că "se impune interzicerea acestei surse de finanțare din lipsa transparenței provenienței sumelor încasate ...".
La alegerile prezidențiale, echipa de campanie a schimbat complet modul în care se poate face finanțarea electorală. Am cerut cetățenilor să își susțină financiar candidații în care cred și să nu îi lase pradă intereselor oculte ale marilor finanțatori, care apoi vor ceva în schimb și așa devin "clientela politică".
Acesta este și primul pas spre reforma atât de necesară a sistemului actual de finanțare a campaniilor și partidelor politice care se practica in toate tarile cu democrații solide.
Actuala lege este gândită pentru donatori puțini și mari. Am cerut în campania electorală susținătorilor noștri să ne doneze câte 50 de lei, ca să putem finanța campania. Reacția a fost fabuloasă: am primit mii de donații mici.
Suntem printre primii care au făcut efectiv ceva pentru reforma electorală, folosind metode de finanțare moderne, din secolul 21, și vom continua să luptăm pentru schimbarea legilor anchilozate.
B. Vom contesta în instanță Raportul AEP".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel