Monica Macovei, PETIȚIE. Mircea Diaconu: Nu se poate face asta

Rodica Mitu / 11 feb 2018 / 20:01 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

O petiție prin care se cere demiterea Monicăi Macovei din Parlamentul European a strâns mai multe semnături, potrivit Antena 3.

Inițiatorii petiției spun că Monica Macovei ar trebui să plece fiindcă nu îi reprezintă pe români. Amintim că, recent, a avut un discurs care a fost criticat în Parlamentul European.

Mircea Diaconu, reacție

Europarlamentarul Mircea Diaconu, în direct la Antena 3, a vorbit despre atitudinea pe care a avut-o Monica Macovei în Parlamentul European, dar și despre petiție.

Acesta susține că petiția, chiar dacă e semnată de un număr mare de oameni, nu are puterea de a o elimina pe Monica Macovei din Parlamentul European.

"Nu se poate face asta. Mandatele europene nu se pot desființa pe căile astea și niciun mandat, de fapt, nu poate fi desființat atâta vreme cât în spate sunt niște voturi legale care mențin mandatul până la capăt. Doar dacă face nu știu ce prostie juridică persoana, ceea ce nu cred că e cazul. Dar această petiție ar trebui să fie un semn pentru a nu mai fi votată, e singura cale", a spus Mircea Diaconu.

[citeste si]  



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.14