Monica Macovei a citit extrase din discursul interzis la ședinta de fuziune PNL-PDL

Monica Macovei a dorit să țină un discurs la ședința de sâmbătă a Convenției PDL. Totuși, în urma unei decizii a conducerii PDL, Macovei nu a fost lăsată pe scenă să-și țină speech-ul. În schimb, Monica Macovei a postat pe Facebook ce ar fi dorit să spună. 

"Asta am vrut să le spun astăzi membrilor PDL la Convenția Națională", a scris europarlamentarul PDL pe Facebook.

"Vreau să vorbesc astăzi cu dvs pentru că sunt sigură ca avem același obiectiv. Vrem ca dreapta să câștige alegerile și să dea președintele României.

Cred că alianțele sunt bune dacă ajută dreapta și țara noastră.

Dar nu cred în compromiterea valorilor noastre. Valorile în care noi, membrii PDL, credem și pentru care am stat pe baricade de câte ori aceste valori au fost în pericol.

Citește și: Macovei, furioasă la Congresul PDL. Cum au "pedepsit-o" colegii

Noi nu trebuie să pierdem nimic din ceea ce am câștigat prin multe bătălii: stat de drept, justiție independentă, instituții funcționale, România în Uniunea Europeană. Noi ne păstram convingerile și valorile. Noi nu le schimbăm.

Ar fi un mare câștig ca noua construcție să preia ceea ce noi am câștigat pentru țară prin fapte ireversibile, prin dovezi, și nu prin vorbe și cuvinte pe hârtie.

În România europeană de astăzi oamenii conduc. Întotdeauna trebuie să avem încredere în ceea ce vor oamenii și să îi întrebăm. Nu lăsăm pe nimeni să fure nici viitorul oamenilor, și nici viitorul nostru.

Nu voi permite ca valorile noastre să fie compromise și nu voi fi niciodată de acord ca bătăliile pe care le-am dus împreună să devină inutile. Dacă asta se va întâmpla, îmi rezerv dreptul de a reacționa și acționa.

Să nu pierdem șansa, în noua construcție, să îl batem pe mincinosul și hoțul Ponta, ca să scăpăm România.

Trebuie să avem înțelepciunea să facem o strategie care să ne permită să avem un candidat al dreptei care să câștige alegerile".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel