Momentul în care se discută creșterea de taxe. Moșteanu dă informații de culise. ”Sunt o grămadă de bani”

Iată care este stadiul discuțiilor priving măsurile fiscale ce vor fi asumate de viitorul Guvern.

Oamenii nu trebuie să plătească dezmățul tuturor, afirmă liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, care susține că deficitul poate di redus prin creșterea taxelor. 

”Eu sper ca, până la finalul săptămânii, să avem şi lista de măsuri şi propunerea de premier şi apoi vor fi discuţiile între partide, pe ministere şi pe ce mai e de discutat. (...) Sunt nişte discuţii complicate, într-o situaţie foarte complicată pentru România. (...) Sunt o grămadă de bani care poate să vină din mai multe direcţii şi sunt trei direcţii prioritare. Unu - e legat de cheltuielilor statului şi cu asta trebuie să începem. Şi la asta noi, de la USR, ţinem foarte mult, pentru că statul acesta a ajuns un stat gras, îngrăşat de-a lungul anilor, mai ales anul trecut, în an electoral, şi cheltuim mai mult decât ne permitem noi ca stat. Asta este prima sursă şi de aici trebuie început. (...) Doi - este vorba de diverse proiecte care s-au semnat în anii trecuţi. Statul român a semnat că va face foarte multe lucruri pentru care nu sunt bani. Trebuie să ne uităm la ele, să vedem care sunt prioritare, care creează plus-valoare imediată în economie (...), iar abia în ultimul moment putem discuta de a creşte taxele. Asta este ultima opţiune şi insist pe asta, pentru că lumea e stresată şi vede o profundă nedreptate şi corect. E absolut nedrept să îi pui pe nişte oameni care au muncit şi au plătit taxe să plătească pentru dezmăţul altora. Pentru că aceia care nu plătesc taxe şi care nu plătesc TVA nu îl vor plăti în continuare, indiferent că e 19%, 21% sau mai ştiu eu cât o fi", a declarat Moşteanu, miercuri, la Parlament.

Potrivit acestuia, şi taxa de solidaritate "este o nedreptate", fiind un fel de impozit progresiv.

"Ei zic: 'ăla care munceşte mai mult şi produce mai multă valoare şi câştigă mai mult trebuie să plătească mai mult'. Noi nu suntem de acord. Solidaritatea trebuie să înceapă de la sinecuri, de la cheltuielile statului, de la deplasări. (...) Eu cred că e nevoie de un guvern stabil, cu o majoritate stabilă, largă în Parlament. (...) Mai avem nevoie de un premier credibil, care se angajează în faţa Comisiei (Europene - n.r.) că va lua aceste măsuri şi în faţa investitorilor, pentru că România se împrumută în fiecare zi. (...) Eu cred că Sorin Grindeanu este parte a fostului guvern care a creat această problemă pe care o avem noi acum, ca ţară, cu deficitul. (...) Trebuie să avem un guvern cu o susţinere solidă în Parlament şi asta înseamnă un guvern susţinut de toate cele patru partide europene. Ce o să fie după? Cum o să se termine această discuţie şi aceste negocieri o să vedem cam în două săptămâni. Eu am credinţa că vom avea un guvern de patru partide, cu Ilie Bolojan premier, şi vom începe să facem nişte lucruri pe care toată lumea le aşteaptă", a transmis deputatul USR, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel