Agerpres, lege de funcționare. Giboi: Ordin politic de subordonare

Alexandru Ion Giboi, directorul general al Agerpres consideră că modificarea legii de funcționare a agenției naționale de presă duce la limitarea independenței și la limitare politică. Giboi relatează cum s-a desfășurat dezbaterea la Comisia de Cultură din Senat, în urma căreia legea a primit aviz favorabil. 

"Miercuri, 11 octombrie 2017, am participat la ședința Comisiei de Cultură a Senatului, cu ideea onestă de a aduce argumentele necesare respingerii de către Comisie, prin raport negativ, a proiectului de modificare a legii AGERPRES. Proiectul, inițiat de actualul ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, în perioada în care acesta era încă președinte al Comisiei de Cultură din Senat, vizează demiterea directorului general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, în urma unui eventual vot parlamentar împotriva raportului de activitate anual al Agenției, fără a aduce însă în discuție și eventuale criterii, altele decât cele politice, care ar sta la baza respingerii respectivului raport. Astfel, dispar din managementul Agenției noțiunile de stabilitate, predictibilitate și strategie pe termen mediu și lung și rămân doar calculele politice ale viitoarelor echipe de conducere pentru rămânerea în grațiile oricărui partid politic care s-ar afla la putere.
 
Mă așteptam la o discuție constructivă, bazată pe argumente pro și contra sustenabile, realiste, care să conducă la consolidarea independenței Agenției Naționale de Presă. Din păcate, discuția foarte scurtă din Comisie, urmată de aprobarea prin raport pozitiv a proiectului de lege, mi-a dat de înțeles că, de fapt, nu fusesem invitați la o dezbatere, nici eu, nici Cristinel Godinac, președintele MEDIASIND, ci, mai degrabă, invitația la participare a fost făcută pentru a îndeplini o formalitate. Cu alte cuvinte, ca să nu spunem că nu am fost invitați," relatează directorul general al Agerpres.
 
"Ordinul politic", prea puternic

Alexandru Ioan Giboi spune că în ciuda argumentelor prezentate de reprezentanții mai multor instituții prestigioase împotriva noii legi de organizare a Agerpres, avizul a fost dat. 

"După o foarte scurtă prezentare a proiectului legislativ de către unul dintre semnatarii acestuia, am prezentat, alături de președintele MEDIASIND, motivele pentru care nici noi, nici comunitatea profesională internațională și nici Consiliul Europei, NU SUSȚINEM modificarea legislativă aflată într-o așa-zisă dezbatere. Cu toată deschiderea spre dialog pe care am exprimat-o și manifestat-o în cadrul Comisiei, dialogul a fost unul al surzilor. Actualul președinte al Comisiei de Cultură, Radu Preda, a căzut în capcana de a susține un proiect care nu îi aparține, un proiect simplist, concentrat pe obținerea controlului politic total asupra AGERPRES. Cu toate încercările mele, ale MEDIASIND și ale reprezentantului ActiveWatch prezent la dezbatere, de a impune necesitatea existenței unor criterii obiective atunci când vorbim despre evaluarea sistemului de management al AGERPRES, Comisia a votat acordarea unui raport pozitiv proiectului de lege.
 
Probabil ordinul politic de a subordona Agenția Națională de Presă AGERPRES a fost mai puternic decât argumentele profesionale, de bun-simț, pe care le-am prezentat în fața Comisiei, atât în nume propriu, cât și în numele MEDIASIND, EANA, FEJ, SEEMO. Nici semnalul de alarmă tras de Consiliul Europei, prin publicarea cazului AGERPRES pe platforma sa de susținere a protecției jurnalismului, cu nivelul doi de alertă, nu a putut sta în calea nevoii de control politic manifestată de inițiatorii proiectului de lege, și asumată, la rândul lor, de senatorii prezenți la așa-zisa dezbatere.
Ce e mai clar, totuși, în urma discuțiilor din Parlament, este că se dorește o modificare și mai vastă a legii, „pentru a fi adusă în anul 2017”. Dacă acest prim pas uriaș înapoi înseamnă modernizare, mi-e teamă de ce ar putea urma," își încheie directorul Agerpres relatarea.
 
[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel