Modificare legi electorale. PSD Diaspora, reacţie

Vot diaspora. Românii stau la coadă pentru a vota la Lisabona.
Vot diaspora. Românii stau la coadă pentru a vota la Lisabona.

Președintele PSD Diaspora, Lilla Debelka, salută adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, care aduce modificari esentiale in ceea ce privește exercitarea dreptului la vot pentru românii din afara granițelor, fiind reglementat atât votul extins cât si cel prin corespondență. 

După ce luni, textul legii a fost adoptat într-o prima lectură de către Senat, miercuri a fost adoptat în formă finală și de către Camera Deputaților, care este for decizional, astfel că poate fi trimis spre promulgare preşedintelui României. Ca urmare, românii din diaspora îşi vor putea exercita dreptul la vot, începând cu următoarele alegeri, pe durata a 3 zile, vineri, sâmbătă şi duminică. În cazul în care la ora închiderii urnelor mai există oameni la coadă în fața secţiilor de votare, acestea vor putea rămâne deschise, în ultima zi, până la miezul nopţii. 

În ceea ce privește votul prin corespondență, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, alegătorii fiind înscrişi în listele electorale permanente din străinătate, liste ce se întocmesc de Autoritatea Electorală Permanentă în format electronic şi sunt puse la dispoziţia Biroului Electoral pentru secţiile de votare din străinătate. 

”Diaspora contează pentru noi! De aceea ne exprimăm bucuria cu privire la aceste ultime modificări legislative, modificări care vor înlesni procesul de votare pentru românii de pretutindeni, români care deși sunt plecați departe de țară, au rămas cu sufletul aici!”, declară doamna Lilla Debelka, președinte PSD Diaspora.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy