Modificare lege CCR. Orban: Trebuie făcută o verificare mai clară

Ludovic Orban
Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii doresc modificarea legii de organizare şi funcţionare a Curţi Constituţionale a României.

"Am dat mandat Comisiei juridice a PNL să iniţieze un proiect de lege de modificare a legii de organizare şi funcţionare a CCR. Încercăm în haina destul de strâmtă care este conferită de Constituţie să găsim posibilitatea de a da răspuns unor probleme care există în sistemul constituţional românesc, de exemplu posibilitatea exercitării controlului constituţional anterior intrării în vigoare pentru ordonanţele de urgenţă, care au caracter de lege şi care la ora actuală nu au o procedură aparte prin care să se verifice constituţionalitatea lor înainte de intrarea în vigoare", a spus Orban după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a subliniat că există interpretări privind sesizările preşedintelui României, care trebuie clarificate prin legea de organizare şi funcţionare a CCR.

"Cred că trebuie făcută o verificare mai clară a competenţelor CCR, inclusiv în ceea ce priveşte judecarea conflictelor juridice de natură constituţională între autorităţile statului", a adăugat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel