Moțiune împotriva Guvernului. Băsescu: Bine ar fi să nu ne facem de râs

 Moțiune împotriva Guvernului. Băsescu: Bine ar fi să nu ne facem de râs
Moțiune împotriva Guvernului. Băsescu: Bine ar fi să nu ne facem de râs

Traian Băsescu, liderul PMP, a anunţat că formaţiunea politică pe care o conduce va susţine, în cazul în care opoziţia va depune, o moţiune de cenzură împotriva guvernului Dăncilă.

Traian Băsescu a spus la România TV: 'Votăm şi dacă nu are şanse de reuşită, că doar nu o să votăm cu Dăncilă. Marea problemă este că bine ar fi să nu ne facem de râs. Adică, să mai luăm o bătaie cu 100 de voturi diferenţă, ca data trecută. Sunt cam 80 de voturi diferenţă în favoarea. Or fi pierdut ei majoritatea, PSD-ALDE, în Camera Deputaţilor, dar când spunem asta trebuie să avem în vedere că au minorităţile, 17 voturi, şi au UDMR'.

'Toţi trag de partidele mai mici ca să-şi rotunjească numărul de parlamentari. Numai fraierii pleacă, după mine. Cei care s-ar duce la PSD vor constata că PSD-ul, la alegerile următoare, nu va mai avea acelaşi număr de parlamentari, ci mai mic. Şi nu cei veniţi din altă parte vor fi pe locuri eligibile. Cei care se uită către partidul lui Ponta, personal, nu cred că va intra în Parlament Ponta', a susţinut Băsescu.

'Nu-i dă nimeni afară'

Întrebat dacă vor fi daţi afară membrii UNPR din PMP, dacă se rupe PMP-ul, Băsescu a răspuns negativ. 'Nu-i dă nimeni afară, am spus că discutăm la congres dacă mai menţinem această tentativă de a realiza fuziunea, pentru că noi nici acum nu am reuşit să facem fuziunea. Nu am făcut-o pentru că la fiecare termen s-au dus membrii UNPR care au contestat fuziunea, deşi votul a fost în unanimitate în congresele reunite ale celor două partide. Deci, de doi ani fuziunea nu-i făcută', a punctat liderul PMP.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel