România U21, înfrângere. Mirel Rădoi: Singurul vinovat sunt eu

Mihai Ciobanu / 11 sep 2019 / 13:43 Salveaza PDF Comentarii

Selecționerul României U21, Mirel Rădoi, a declarat, în urma înfrângerii suferite de reprezentativa U21 a României, în fața Danemarcei, din preliminariile Euro 2021, cu scorul de 1-2, că se consideră singurul vinovat.

”Sunt foarte puţine lucruri pozitive. Aş lăuda băieţii pentru atitudine, pentru revenirea pe final de joc, dar cred eu că dacă egalam era nemeritat. Nu ştiu dacă am fi meritat vreun punct, la felul cum ne-am prezentat, greşeli copilăreşti, greşeli de poziţionare, de interpretare. E clar că în momentul de faţă trebuie să îmi asum acest rezultat. Îmi pare rău pentru că nu au putut să treacă peste momentele grele, pentru că noi trebuia să fim echipa care să încerce în primele 20 de minute să pună presiune pe ei, să aibă o posesie prelungită a balonului, să aibă schimburi de direcţie cât mai rapide, pentru că ştiam că adversarii noştri, în momentul în care vor pierde mingea, vor încerca să facă un contrapresing. Din păcate, am realizat foarte puţine lucruri în primele 20 de minute”, a declarat Mirel Rădoi la Digi Sport, transmite Mediafax.

”Persistă aceleaşi probleme pe care le-am avut şi cu generaţia trecută, la nivelul fundaşilor centrali, din păcate interpretăm foarte greu jocul, în momentul în care jucăm cu o echipă care joacă 4-3-3 şi atacantul iese undeva să creeze o superioritate la nivelul mijlocaşilor noştri centrali, din păcate interpretăm din nou greşit. În momentul de faţă, singurul vinovat sunt eu”, a completat selecționerul U21.

În următorul meci, România U21 va evolua împotriva Ucrainei, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, la data de 10 octombrie.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27