Mircia Gutău, la aflarea deciziei de eliberare condiţionată: Nu trebuie să renunţi în viaţă, trebuie să lupţi pentru adevăr

Fostul primar din Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău, eliberat condiţionat miercuri de către magistraţii Tribunalului Mehedinţi, consideră că în viaţă trebuie luptat pentru adevăr, afirmându-şi încă o dată nevinovăţia.

"Nu e întâmplător că azi, de ziua Sfintei Cruci, s-a întâmplat asta. Nu mă simt nici acum vinovat şi merg pe principiul că trebuie să nu renunţi în viaţă, ci trebuie să lupţi pentru adevăr, oricât de imposibil ar părea de demonstrat. Ne vedem acasă", a declarat Mircia Gutău, după ce a primit verdictul instanţei mehedinţene, informează Agerpres.

Aproximativ 100 de vâlceni prezenţi în curtea Tribunalului Mehedinţi şi-au manifestat bucuria la aflarea verdictului, scandând minute în şir numele fostului primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Mircia Gutău a fost primarul municipiului Râmnicu Vâlcea din anul 2004 până 2006, din partea Partidului Democrat Liberal.

Dacă în 2004 a fost ales din al doilea tur, în 2008 a fost reales din primul tur cu 72% din voturi, în timp ce contracandidaţii săi, reprezentanţii PSD şi PNL, au obţinut 11 respectiv 7% din voturi.

În iulie 2006, Mircia Gutău şi viceprimarul de atunci al Râmnicului Nicolae Dicu au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru pretindere şi luare de mită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel