Turcia a pierdut acasă în fața Suediei (0-1) și a retrogradat din grupa sa din Liga Națiunilor. Antrenorul Mircea Lucescu este puternic contestat de jurnaliștii din Turcia care i-au boicotat conferința de presă.
Selecţionerul Turciei i-a supărat pe jurnaliştii turci, cunoscuţi ca fiind critici şi aprigi. Imediat după ce Mircea Lucescu a explicat la flash-interviuri motivele pentru care Turcia a fost înfrântă acasă, selecţionerul s-a îndreptat spre sala unde s-a ţinut conferinţa de presă.
Conform Fotomac, potrivit Prosport, conferinţa de presă a durat aproximativ un minut, timp în care un singur jurnalist a adresat o întrebare. Explicaţia pentru boicot a venit de la comentatorul sportiv levent Tuzemen: "Lucescu nu a primit întrebări, pentru că găseşte scuze pentru orice".
În urma acestui rezultat, Turcia nu are cum să mai evite retrogradarea. După patru etape, trupa lui Mircea Lucescu a acumulat trei puncte, ca urmare a succesului din tur cu Suedia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu