Mircea Lucescu dezvăluie motivul care a dus la eliminarea Stelei

Cel mai bun antrenor român al ultimilor ani, Mircea Lucescu, a comentat eliminarea Stelei din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.

Tehnicianul care a împlinit recent 70 de ani și care a reușit să se califice cu Șahtior în play-off-ul Ligii după o "dublă de foc" cu Fenerbahce, a explicat care este motivul pentru care ”roș-albaștrii” au ratat al doilea an consecutiv calificarea în grupele Champions League.

"Nu știu care este potențialul Stelei și nici ce și-au propus sau ce își propun în continuare cei de acolo. Problema este alta, apropo de această eliminare. Dacă nu ai un campionat puternic, cu măcar trei echipe de același nivel, superior mă refer, e greu să ai echipă de Champions League", a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport.

Citește și: O mare sportivă sare în apărarea lui Papp, după meciul de la Belgrad

Fostul jucător și antrenor de la Dinamo și-ar fi dorit ca ”roș-albii” să fie de același nivel cu cel al Stelei. Totuși, ”Il Luce” crede că derby-ul Ligii 1 poate fi unul echilibrat.

"Steaua avea nevoie de un competitor, numai că Dinamo este în mare dificultate. Nu cunosc ce mai e acum pe la Dinamo, dar e clar că atunci când vine vorba de derby, nu mai contează locurile din clasament.

Steaua pare mai puternică și în condițiile astea, în timp ce Dinamo trece printr-un moment de entuziasm. Îl au acolo și pe Mircea Rednic, care este un antrenor foarte bun, și care știe cum să gestioneze treaba.

Sper ca el să facă din Dinamo o echipă care să pună probleme Stelei", a conchis Mircea Lucescu.

Vezi și: Becali n-a mai rezistat și l-a sunat pe Șumudică: ”Cine te crezi, mă?”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel