Mircea Govor (PSD), la ÎCCJ. Află dacă va fi ARESTAT PREVENTIV

Un dosar greu, instrumentat de procurorii DNA, își pune amprenta pe PSD. Liviu Dragnea, președintele PSD, a fost audiat ca martor. Omul de încredere al lui Liviu Dragnea, Andrei Dolineaschi este urmărit penal pentru complicitate și cel în jurul căruia se învârte dosarul, Mircea Govor află astăzi dacă va fi arestat preventiv. 

UPDATE: Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Mircea Govor a fost plasat în arest la domiciliu, potrivit deciziei ÎCCJ. Magistraţii Înaltei Curţi au respins joi propunerea de arestare preventivă formulată de DNA în cazul lui Govor şi au decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Mircea Govor este președintele PSD Satu Mare și vicepreşedintele CJ Satu Mare. Ședința în care se judecătorii ÎCCJ decid dacă el va fi sau nu arestat preventiv tocmai a început la 16:30. Inițial, fusese stabilită la 14:00. 

Liderul PSD a fost reţinut miercuri seară de procurorii DNA pentru mai multe fapte de şantaj şi folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Acuzațiile DNA

Mircea Govor, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic şi vicepreşedinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influenţa şi autoritatea sa, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou-înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

DNA precizează că, în perioada septembrie 2013 - martie 2014, el a procedat în aceeaşi manieră şi în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligenţe pe lângă aceleaşi persoane din conducerea ANAF ca acesta să promoveze examenul pentru obţinerea unui post în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea (instituţie nou înfiinţată), fie să obţină o funcţie de conducere în AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior. Procurorii susţin că, în perioada aprilie - mai 2010, vicepreşedintele CJ, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii locale, în prezenţa unui administrator al unei societăţi, a ameninţat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromiţătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalităţii pretins frauduloase prin care firma acestuia ar fi obţinut mai multe contracte de consultanţă juridică cu diferite entităţi publice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel