Mircea Geoană: Decizia CCR privind interceptările, un pas uriaș înapoi

Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Iaşi, că decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea interceptărilor făcute de SRI în dosarele penale este un pas uriaş înapoi în lupta împotriva corupţiei, precizând că „năvodul nu poate fi lăsat rupt, iar peştele cel mare să scape".

Mircea Geoană a afirmat la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că decizia CCR este un pas uriaş înapoi în lupta anticorupţie şi că, deşi trebuie respectată, o astfel de hotărâre este regretabilă.

„Nu ăsta este răspunsul împotriva corupţiei. Este o decizie nefericită pe care o regret. E obligatoriu ca situaţia să fie discutată în CSAT şi în şedinţa de guvern şi să fie remediată. Măcar să se facă dotarea imediată a DNA, prin transfer neîntârziat de echipamente de la SRI. Nu putem lăsa năvodul să fie rupt, iar peştele cel mare să scape", a afirmat Mircea Geoană.

El a afirmat că nu vrea să se pronunţe asupra temeiniciei deciziei Curţii şi nici să ridice vreo suspiciune, însă a precizat că se observă o regrupare a coaliţiei antireformă în Justiţie.

„Este un pericol pentru anii ce vin. Se regrupează o coaliţie antireformă în Justiţie, după ce oamenii ăştia au fost o perioadă de timp în repliere. Dacă lupta anticorupţie nu continuă, şansele de a supravieţui într-o eră complicată sunt tot mai mici. Suntem stat de drept, dar trebuie să fim atenţi la interesele de a bloca lupta anticorupţie", a mai spus Mircea Geoană.

Liderul PSRO, Mircea Geoană, a participat joi la Iaşi la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii partidului său din judeţ, la reuniunea desfăşurată la Casa Studenţilor din municipiu fiind prezente aproximativ 350 de persoane.

Decizia Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţional articolul din Codul de Procedură Penală în baza căruia se făceau interceptări de către SRI în cercetări penale se aplică dosarelor aflate pe rol, conform motivării CCR publicate miercuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel