Mircea Geoană: Condiţiile pentru schimbarea majorităţii la Senat, apoi la Cameră, reunite

În acest moment sunt reunite condiţiile pentru o schimbare de majoritate la Senat, urmând ca ulterior să se producă o schimbare similară şi la Cameră, fapt ce va conduce şi la schimbarea Guvernului, a anunțat joi senatorul Mircea Geoană.

Fostul lider al PSD a susţinut că majoritatea actuală din Senat este foarte „fluidă" şi a arătat că senatorii sunt „deja convinşi" de faptul că viitorul constă într-o construcţie politică care să reprezinte stânga într-un parteneriat strategic cu dreapta.

„Estimarea mea este că în cursul următoarelor zile, maximum o săptămână, vom avea concretizarea unei noi majorităţi în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor, printr-un efect de mimetism politic. Condiţiile sunt practic reunite pentru o schimbare de majoritate la început în Senat, apoi la Cameră, şi ne putem pregăti în următoarele săptămâni de concretizarea unui proiect politic, a unui nou Guvern, a unei noi majorităţi", a declarat astăzi Mircea Geoană, citat de Mediafax.

Mircea Geoană și Marian Vanghelie, suprinși în Parlament în zona grupului PNL

Geoană a susţinut că nu este interesat de funcţia de preşedinte al Senatului şi a arătat că în discuţiile pe care le-a purtat cu reprezentanţii PNL nu s-a vorbit despre persoane care i-ar putea succeda lui Călin Popescu Tăriceanu.

Convins că marea majoritate a actualei configuraţii din zona de stânga va fi alături de persoana sa, Geoană susține că actuala conducere a PSD reprezintă trecutul.

„Apelul meu către colegii din Senat şi Cameră este să vină cu curaj alături de mine şi de noi pentru că noi reprezentăm viitorul, iar actuala conducere a PSD reprezintă trecutul. Noi nu vrem să trimitem în opoziţie social-democraţia românească, noi vrem să păstrăm la guvernare, într-un proiect de ţară, social-democraţia românească", a mai spus Geoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel