Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Mircea Diaconu, turul României. Când vine la tine în oraș

Scutaru Cristina / 26 apr 2017 / 12:46

Europarlamentarul Mircea Diaconu va face din nou turul României, pe parcursul lunii mai 2017, urmând să se întâlnească cu prietenii și susținătorii săi pentru a discuta, la o cafea, pe diverse teme aflate în atenția Parlamentului European sau care prezintă interes pentru publicul larg, pentru a le oferi răspunsuri la întrebări și a-și împărtăși reciproc gândurile și preocupările.

Traseul ediției 2017 a turului României include localități în care există obiective de patrimoniu aflate în suferință, care au fost selectate dintre cele semnalate de cetățeni pe site-ul Harta Patrimoniului Rănit (https://www.mirceadiaconu.ro/ harta.patrimoniului), proiect lansat de Mircea Diaconu în luna mai 2015 pentru a atrage atenția cu privire la necesitatea salvării patrimoniului cultural românesc.

Turul se va desfășura în două etape, cu o întrerupere datorată participării eurodeputatului la o sesiune plenară a Parlamentului European, la Strasbourg. Astfel, între 2 și 12 mai, Mircea Diaconu se va afla la Constanța, Brăila, Galați, Buzău, Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Deva, Reșița și Târgu Jiu, iar în perioada 19-27 mai, opririle sunt programate la Arad, Zalău, Baia Mare, Dej, Vatra Dornei, Târgu Neamț, Iași, Focșani.

Prima ediție a ocolului României a avut loc în primăvara anului 2014, când Mircea Diaconu a parcurs aproape 5.400 km, timp de 22 de zile, pentru a se întâlni cu simpatizanții și susținătorii săi care au semnat pentru a-și depune candidatura la alegerile europarlamentare. În 2015, Mircea Diaconu a refăcut călătoria prin țară pentru a discuta despre activitatea sa în forul legislativ european și despre probleme care se aflau în atenția cetățenilor. Ediția din 2016 a turului nu a avut loc, europarlamentarul nedorind să interfereze cu activităţile electorale ale candidaților angrenaţi în campania pentru alegerile locale.

[citeste si]

În Parlamentul European Mircea Diaconu îndeplinește funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură şi Educație (CULT), funcție în care a fost reales în ianuarie 2017, fiind propus din nou, ca independent, din partea grupului ALDE din Parlamentul European, al cărui membru este de la începutul mandatului de europarlamentar.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy