Mircea Diaconu, mișcare de renaștere culturală care să plece de la Constanța în toată țara

Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Mircea Diaconu lansează, la Constanța, un proiect ce vizează consolidarea spiritului identitar și renaşterea culturală a României.

Sâmbătă, 9 iunie, la ora 17.00, pe platoul din faţa Cazinoului din Constanţa va avea loc lansarea proiectului "Reţea naţională de repere ale civilizaţiei spaţiului românesc", inițiat de europarlamentarul Mircea Diaconu. Proiectul presupune demararea constituirii, încă din 2018, An al Centenarului și al Patrimoniului Cultural European, a unei reţele de centre culturale și de cercetare, care să studieze, expună, dezbată şi promoveze repere ale civilizaţiei din spaţiul românesc, inclusiv din afara teritoriului statului.

"Oricine a vieţuit vreodată pe aceste meleaguri a adăugat ceva la ceea ce am putea numi astăzi civilizaţia spaţiului românesc. Emanciparea politico-socială a României a folosit tot un concept cultural identitar, bazat pe istorie, pe memorie colectivă, singura care poate crea identitate națională, iar părerile despre originile şi identitatea noastră glisează între dispreţ de sine şi mândrie exagerată, lăsând un spațiu mult prea mare populismelor, care, astăzi, coagulează energii toxice în toată Europa", a declarat Mircea Diaconu la finele lunii aprilie, când a prezentat public pentru prima dată ideea de constituire a acestei rețele.

Moment cheie la Constanța

Tema organizării rețelei de centre culturale care să contribuie la consolidarea spiritului naţional şi identitar și la renaşterea culturală a țării a fost discutată de Mircea Diaconu în cadrul întâlnirilor cu cetățenii pe care le-a avut în 31 de orașe și municipii din toate regiunile istorice, pe traseul ediției 2018 a Turului României, care se va încheia sâmbătă la Constanța.

Mircea Diaconu a ales ca lansarea proiectului său să aibă loc în fața Cazinoului din Constanța pentru a atrage atenția asupra stării deplorabile în care se găsește această clădire de patrimoniu, unul dintre cele mai reprezentative simboluri pentru oraș și pentru regiune, în general.

În luna martie 2018, Cazinoul a fost inclus de Europa Nostra, principala organizație de patrimoniu de pe continent, pe lista obiectivelor de patrimoniu selectate pentru programul "Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu în 2018". Alegerea a fost făcută ținându-se cont de valoarea patrimonială și culturală deosebită a siturilor, de pericolul iminent în care acestea se află, dar și de potențialul lor de a stimula dezvoltarea socio-economică durabilă.

Mișcare de renaștere culturală

„Cazinoul din Constanța este un prim reper în această propunere de proiect național. Din păcate, această clădire a devenit oarecum un simbol al inabilității noastre de a conserva și de a valorifica bogăția patrimonială a civilizației românești. Sper ca întâlnirea de la Constanța să fie un pas important către crearea primei celule din această rețea națională. O restaurare adecvată poate transforma Cazinoul din Constanța într-un Centru Cultural pentru Dobrogea și Marea Neagră, care să se transforme într-un motor de dezvoltare pentru întreaga regiune, și să reprezinte un exemplu în organizarea altor astfel de centre culturale în România. Este vorba, dacă vreți, despre o mișcare de renaștere culturală care să plece de la Constanța în toată țara", a spus Mircea Diaconu.

Vezi și: Mircea Diaconu, după decesul lui Lucian Pintilie: Nu i-am întrebat destul. De-asta sufăr

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel