EXCLUSIV  Mircea Coşea, semnal de alarmă despre creşterea deficitului. "România nu contează. Trăim doar din importuri"

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Profesorul de economie Mircea Coşea a explicat pentru DC NEWS care ar putea fi consecinţele faptului că România a avut, în primul trimestru din 2021, al doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană, de minus trei miliarde de euro conform unui raport EUROSTAT. 

"Contul curent este indicatorul cel mai important pe care îl putem studia, pentru că arată situaţia reală a unei ţări. Contul curent arată şi situaţia veniturilor prin credite şi situaţia contului comercial, deci nu e bine deloc. Lucrul ăsta nu puteam, totuşi, să nu îl prevedem, pentru că România merge pe această linie a creşterii deficitelor, şi văd că nu se iau în considerare efectele pe termen mediu şi lung. Deocamdată, toate astea sunt prezentate de cei care conduc România ca fiind rezultate pozitive ale ieşirii din criză, că ieşim mai repede din criză decât alţii, că suntem aproape într-o situaţie în care ne bucurăm de normalitate. De fapt, în spatele acestei realităţi se văd nişte lucruri care ar trebui să ne îngrijoreze foarte mult. În primul rând, creşterea dependenţei de importuri. De ce e complicat? Pentru că trăim pe importuri, că tot ceea ce consumăm este importat în proporţie de 70 la sută. O ţară care importă atât pentru alimente este o ţară care a ieşit de un an sau doi, statistic. Aşa se întâmpla în 1946-1947!", a declarat profesorul de economie. 

VEZI România și Franța, cel mai mare deficit de cont curent din UE. Câciu, avertisment despre EURO. Sare cursul LEU - EURO în aer? 

"România nu contează. BCE nu ne va ajuta"

"În al doilea rând, nu se opresc împrumuturile, ele sunt în continuare un mijloc de finanţare a economiei. Nu putem merge în continuare aşa. Pe unii nu îi îngrijorează, dar eu zic că trebuie să ne îngrijorăm foarte mult, pentru că România nu se poate compara cu alte ţări, despre care se spune că au depăşit deja 100% din PIB ca datorie. Noi producem valoare adăugată sub media europeană, iar o parte din aceasta se capitalizează în exteriorul ţării. Nu există niciun fel de şansă să ne comparăm cu Italia sau alte ţări cu economii competitive. Apoi, noi nu suntem nici în zona EURO, deci Banca Europeană nu ne va ajuta, pentru că nu are interes să facă asta. Grecia a fost ajutată, pentru că era o verigă a lanţului Euro. România nu contează! 

Ne aflăm în situaţia în care investiţiile pe care vrem să le facem în România, şi care oricum nu sunt updatate la ce ar trebui ci pe recuperarea unor întârzieri istorice, cer bunuri de capital pe care nu le facem în ţară. Şi creştem deficitul de curent aşa, pentru că importăm totul, nu fabricăm nimic. Noi nu avem nici bitum în România pentru autostrăzi, în condiţiile în care acum 50 de ani eram printre marii exportatori mondiali de bitum. 

Dacă nu ne vom moderniza rapid, vom merge tot timpul pe împrumuturi şi pe debalansarea contului curent", a explicat profesorul Mircea Coşea pentru DC NEWS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel