Ministrul Vela: Biroul în care lucrez va fi sfințit. Simt o energie negativă

Foto Agerpres
Foto Agerpres

Ministrul Vela a spus că biroul în care lucrează va fi sfințit.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus, duminică, că biroul care a fost al lui Nicolae Ceaușescu și unde își desfășoară și el activitatea va fi sfințit de un preot, precizând că simte în acel spațiu „foarte multă energie negativă".


Întrebat despre ce simte știind că biroul în care își desfășoară activitatea a aparținut dictatorului comunist, Vela a răspuns: „Este un sentiment foarte complex și complicat în același timp".


„În 9 ianuarie am vorbit cu preasfințitul Lucian al episcopopiei Caransebeșului, l-am invitat imediat după Bobotează, să vină să sfințim această zonă și inclusiv biroul lui Ceaușescu, pentru că eu, ca ministru, și nu știu ce au simțit ceilalți miniștri, simt foarte multă energie negativă. Cred că e un pas de normalitate să facem un stop-cadru și să reluăm tot ce ține de un management performant și de o administrație democratică, să ne rupem un pic de ce a fost rău și urât în istoria României", a spus Vela, la Digi 24, conform Mediafax.


Declarațile ministrului au fost făcute în contextul în care, duminică, a avut loc ziua porților deschise la MAI, iar oamenii au putut vedea sediul fostei Securități, biroul de unde conducea Nicolae Ceașescu, dar și balconul unde acesta din urmă a ținut ultimul discurs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel