Ministrul Șova va cere o anchetă privind contractul Bechtel

Ministrul Dan Şova a anunțat, duminică seară la Digi24, că va cere o anchetă Corpului de Control al premierului Victor Ponta asupra contractului încheiat cu compania americană Bechtel pentru realizarea Autostrăzii Transilvania. În cazul în care vor fi descoperite nereguli, Dan Șova a promis vă va sesiza și DNA. 

"Contractul (cu Bechtel) e semnat în sistem fidic. În acest sistem, încetarea înainte de termen dă dreptul constructorului să primească despăgubiri. La momentul 30 aprilie, când negocierile se vor încheia, după acest moment am cerut Corpului de Control al premierului un control specific numai pe acest contract. Dacă corpul de control concluzionează că sunt probleme, atunci înaintează la DNA", a declarat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Șova, la emisiunea "Kilometrul O".

Statul român urmează să plătească despăgubiri pentru încetarea contractului, a mai precizat ministrul Șova: „Niște penalizări pentru încetarea înainte de termen a contractului se vor plăti, însă nu e vorba de penalizările de jumătate de miliard de euro vehiculate la un moment dat. Voi dori un control specific numai pe acest contract. Dacă Corpul de Control concluzionează că sunt probleme, atunci înaintează la DNA”, a spus ministrul delegat, adăugând că valoarea penalizărilor vor fi publice.

Început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro, proiectul autostrăzii Transilvania trebuia finalizat cel târziu în 2012. Din cei 415 kilometri, până în prezent s-au finalizat doar 52, pentru care statul român a plătit 1,3 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel