Ministrul Sănătății, culisele deciziei de a face parte din Guvernul Cioloș- Exclusiv

Patriciu-Andrei Achimas-Cadariu
Patriciu-Andrei Achimas-Cadariu

Ministrul Sănătății, Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu, a fost invitatul interviului DCNEWS, transmis live, marți, de la ora 12:00. El a explicat ce l-a determinat să accepte funcția de ministru al Sănătății pentru o perioadă de un an, dar și ce așteptări avea de la Ministerul Sănătății, ca medic. 

Chirurg în oncologie și fost director al Institutului Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuţă" din Cluj-Napoca, ministrul Sănătății a mărturisit că a primit propunerea de a face parte din Guvernul Cioloș când era la operă. Nu a stat pe gânduri pentru că, dacă ar fi refuzat, spune Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu, nu ar mai fi avut dreptul niciodată să ridice pretenții către Ministerul Sănătății. 

"Am stat să mă gândesc și eu, a posteriori, fiindcă atunci pe moment, așa cum am mai spus-o, eram la un spectacol de operă, pe care l-am ratat, în mod evident. M-am gândit în felul următor. În primul rând, am fost extrem de impresionat și de onorat. Sigur, emoțional, poți să iei deciziile eronat uneori, dar meseria mea e de altă natură și nu-mi pot permite ca emoțiile să mă copleșească, nu în sala de operație, de pildă, sau nu atunci când aveam responsabilitatea unui institut. A fost o mare onoare și m-am gândit că- așa cum a fost atunci când am acceptat conducerea Institutului Oncologic- pot să fac mai mult pentru pacienții mei de pe acea poziție. Aceeași a fost și logica acum. Pe de altă parte, dacă nu aș fi acceptat, nu aș mai fi avut niciodată dreptul de a pretinde ceva", a spus ministrul Sănătății, la DCNEWS LIVE. 

(w670)

Întrebat ce-și dorea de la Ministerul Sănătății când era medic sau când era director la Institutul Oncologic, Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu a răspuns: "Când eram medic, aveam în grijă pacienții, medic am fost până acum o lună când am luat o pauză de un an, și, în primul rând, interesul meu a fost ca pacienții mei să primească cele mai bune îngrijiri și să fac tot ce știu mai bine ca să-i vindec, dacă se poate, iar dacă nu se poate, să le alin suferința. Asta era fișa postului meu ca medic. Când am preluat institutul eram și medic și responsabil al instituției. Responsabilitatea instituției era într-o zonă în care o instituție de vârf trebuia să devină sau să se mențină a fi o instituție de referință, să facă perfomanță în continuare la nivel național și să devină un punct de referință internațional. În acest moment, institutul este în plin proces de acreditare la nivelul organizațiilor europene a institutelor de cancer, ca și centru comprehensiv de cancer, asta înseamnă nivelul cel mai bun la care un institut de cancer poate să ajungă, respectiv oferind diagnostic și tratament multidisciplinar și făcând și cercetare de bună calitate". 

De la minutul 1:10: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel