Cele mai citite

Ministrul Pricopie explică eroarea gramaticală comisă cu o zi înainte

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a afirmat, marți, în cadrul unei declarații de presă susținută la sediul ministerului, că eroarea gramaticală pe care a făcut-o în cursul serii de luni și care a fost îndelung comentată de presă "este regretabilă".

„Sigur că este regretabilă, este la sfârșitul a 14 ore de muncă și, de fapt, ziua de ieri nu s-a terminat după cele 14 ore”, și-a motivat ministrul Remus Pricopie greșeala gramaticală de luni seară, potrivit ampress.ro.

De asemenea, ministrul Educației a precizat că nu există motive pentru ca proba de limba română a Bacalaureatului, susținută de elevi luni, să fie anulată și repetată.

Remus Pricopie a fost sancționat de presă pentru greșelile gramaticale pe care le-a făcut în timp ce vorbea,  luni, în cadrul unei intervenții telefonice la un post de radio, despre scandalul legat de Bacalaureatul de la liceul Dimitrie Bolintineanu din București.

„Nu a existat (AU EXISTAT, n.r.) subiecte pe pagina de internet, a existat decât (DOAR, n.r.) un mesaj care nu a fost postat la 08:34, aşa cum s-a spus iniţial, ci la 09:34”, a afirmat, luni seară, ministrul Educației, Remus Pricopie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close