Ministrul Muncii, anunț despre salariile profesorilor

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, a declarat, în direct la Realitatea TV, că profesorii vor putea beneficia de o creștere cu 60% a salariului dacă vor participa la programele privind pachetul minim de servicii și centrele de servicii comunitare, programe finanțate din bani europeni.

Ministrul Muncii a explicat că nu există programe pe fonduri europene pentru mărirea grilei de salarizare pentru profesori, însă a arătat că aceștia pot câștiga 60% în plus la salariu dacă se implică în cele două programe.

"Este o revoluție în sistem. Ceea ce facem noi prin aceste centre de servicii comunitare este să fim acolo lângă oameni. În acest moment, asistenți sociali sunt și puțini și lucrează și individual. Cu banii de la UE plătim o sumă suplimentară acestor oameni, pentru a fi motivați. Conform legislației, 62,5% este maximul. Pentru profesori nu avem aceste resurse, fondurile europene, pentru că UE nu finanțează educația unor țări", a spus Pîslaru.

"În acest moment, pe partea de asistență socială avem abandonul școlar. Consilierii școlari care participă la acest proiect pot fi plătiți. Profesorii care se implică pot primi 60% în plus la salariu. În luna iunie vrem să terminăm toate proiectele, în iulie vrem acceptul pe ele, iar în august să poată fi implementate. Nu mi se pare corect să înțeleagă lumea că de la 15 septembrie sau 1 octombrie toți profesorii vor beneficia de această creștere. Vor beneficia de această mărire toți profesorii care vor participa la aceste programe", a continuat acesta.

El a vorbit și despre protestul de astăzi, la care au participat peste 9.000 de profesori, și a subliniat Guvernul nu și-a propus creșterea salariilor acestora, ci rezolvarea inechităților din sistemul de învățământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel