Discuțiile privind crearea unei bănci pentru dezvoltare înclină mai mult pe varianta Eximbank, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
"Sunt discuții avansate pentru crearea acelei bănci de dezvoltare, bancă pe care eu cred și sper să o putem vedea înființată în primul semestru al acestui an. Înființată în sensul de a funcționa.
Se merge pe discuția cu cele două bănci de stat, Eximbank sau CEC Bank, mai mult pe partea de Eximbank. Împreună cu domnul ministru Vâlcov (ministrul Finanțelor Publice — Darius Vâlcov n.r.) lucrăm la această idee și sper ca undeva în primul semestru al acestui an să putem să vorbim de o astfel de instituție financiar-bancară în România", a spus Teodorovici.
El a precizat că va fi foarte utilă o astfel de bancă pentru că statul poate să lucreze în mod direct cu ea, iar beneficiarii vor avea un vehicul util în ceea ce privește plățile.
Va fi foarte utilă pentru că, pe deoparte, statul poate să lucreze în mod direct cu această instituție, pe de altă parte beneficiarii vor avea cu adevărat un vehicul util în tot ceea ce înseamnă plăți, împrumuturi, absolut tot ce ține de partea de finanțare a unui beneficiar, fie public fie privat", a precizat ministrul Fondurilor Europene.
Darius Vâlcov a anunțat la DC NEWS LIVE că se discută despre o bancă de dezvolatre
Ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, a anunțat la DCNEWS LIVE, că va fi implementată o bancă de dezvoltare a statului, pentru cofinanțarea proiectelor din fonduri europene.
Banca de dezvoltare a statului, pe model francez și polonez
"Încercăm și deja suntem în plin proces de implementare a unei bănci de dezvoltare, adică vrem inclusiv să introducem un astfel de mecanism pentru că am simțit, mai ales în această perioadă 2007-2013, în primul exercițiu financiar de atragere a fondurilor de la Uniunea Europeană, că atât autoritățile publice, dar și companiile private au avut o problemă, în principal, în a cofinanța aceste proiecte și atunci ideea acestei bănci de dezvoltare, care să funcționeze în cadrul EximBank-ului sau al CEC-ului sau în colaborare cu ambele instituții bancare devine din ce în ce mai stingentă și urmează să fie operată cât de curând. Eu cred că până la jumătatea acestui an, această bancă va reuși să fie implementată. Deja sunt doi specialiști, președintele EximBank-ului, dar și unul din secretarii de stat de la Ministerul Finanțelor care au început schimbul de scrisori cu băncile de dezvoltare din Franța și din Polonia, astfel încât să vedem această bună practică de acolo și s-o aducem aici", a declarat ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, la DC NEWS LIVE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News