Ministrul Educaţiei i-a retras titlul de doctor lui Victor Ponta

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat, luni, ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept lui Victor Ponta.

'Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5663 din 15.12.2003', se arată la articolul 1 al ordinului emis de ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, publicat pe site-ul MENCS.

La articolul 2 al aceluiaşi ordin se precizează că 'Direcţia Generală Învăţământ Superior comunică prezentul ordin IOSUD - Universitatea din Bucureşti, care îl va duce la îndeplinire, şi persoanei nominalizate la art. 1'.

Totodată, potrivit articolului 3, 'prezentul ordin se publică pe site-urile oficiale ale CNATDCU, MENCS şi IOSUD - Universitatea din Bucureşti'. Ordinul emis de ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, survine 'deciziei finale a Consiliului General al CNATDCU din data de 27.07.2016, înregistrată la MENCS cu nr. 39743 din 01.08.2016, prin care s-a confirmat că teza de doctorat elaborată de domnul Ponta V. Victor Viorel nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice, propunându-se în consecinţă retragerea titlului de doctor în drept, în baza art. 170 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011', 'avizului juridic al MENCS din 28.07.2016', precum şi mai multor prevederi legislative din domeniul educaţiei.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy