Ministrul Economiei, APEL către populație: Nu faceți stocuri pentru că nu vine războiul

Rafturi goale. FOTO: Facebook
Rafturi goale. FOTO: Facebook

Virgil Popescu susține că românii nu ar trebui să își facă stocuri mari de alimente pentru că ”nu vine războiul”.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a făcut un apel către populaţie de a nu face stocuri supradimensionate de alimente, pentru că "nu vine războiul", iar aprovizionarea cu produse alimentare este prioritară şi nu a fost limitată de autorităţi, scrie Agerpres. 

"Evident că în momentul de faţă populaţia este panicată, este speriată şi încearcă să facă stocuri cât mai mari, dar asta va duce la o risipă alimentară. Cei de la ONU au dreptate că, pe termen mediu, dacă vom face acest lucru vom ajunge într-o criză alimentară. Ne gândim la acest lucru. Sunt convins că şi Ministerul Agriculturii va prezenta o situaţie în viitoarele şedinţe de Guvern vizavi de situaţia din România, dar până atunci cred ca ar trebui toţi să facem un apel la populaţie: să nu facă stocuri foarte mari, pentru că nu vine războiul, nu se întâmplă nimic, magazinele sunt acolo, se pot duce oricând să îşi cumpere. Nu văd de ce trebuie să ne panicăm să facem stocuri pe 30 de zile. Putem să mergem la cumpărături indiferent de situaţia care va fi. Aprovizionarea cu alimente este prioritară şi în nicio ţară nu a fost limitată aprovizionarea cu alimente. Dragi români nu faceţi stocuri supradimensionate, pentru că nu este cazul", a spus Virgil Popescu, la Realitatea TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel