Ministrul de Interne: Dl. Blaga citește corect din lege, dar interpretează politic

Mircea Dușa
Mircea Dușa

Noul ministru de Interne, Mircea Dușa, a explicat într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Gândul, acțiunea de actualizare a listelor electorale permanente, precizând că cei competenți vor primi sancțiuni dacă se vor încăpățâna să nu respecte memorandumul transmis, în urmă cu câteva zile, prefecților, aluzie la anunțul liderului PDL, Vasile Blaga, potrivit căruia primarii PDL nu vor face ”perierea” listelor. ”Domnul Blaga este un om cu experienţă, a fost mult timp ministru al Administraţiei şi Internelor, când citeşte din lege, citeşte corect, dar când interpretează, interpretează politic”, a explicat Mircea Dușa.

După numai o săptămână de la preluarea portofoliului de ministru de Interne, Mircea Dușa a explicat pentru Gândul că pentru actualizarea listelor electorale permanente  nu se pune problema nici a unui recensământ și nici a unei radieri, ci este ”o acţiune care este strict legală şi instituţională, aceea de a vedea dacă până la data de referinţă prevăzută în lege legat de referendum au fost sau nu au fost operate datele în listele electorale”.

Potrivit oficialului de la MAI, ”conform legii, în România, abilitat să verifice dacă administraţia locală respectă legalitatea este prefectul. Este o acţiune de evaluare a activităţii la nivelul operatorilor care trebuie să trimită informaţii spre sistemul informatizat de evidenţă a persoanelor”, operatorii fiind cei care au atribuții de stare civilă la nivelul primăriilor, serviciile teritoriale ale direcției de evidenţă informatizată a persoanei la nivel de judeţ, precum și cei care trebuie să opereze în baza de date informaţiile pe care le primesc legal, la nivelul consiliilor județene.

Ministrul Mircea Dușa a explicat că actualizarea datelor de stare civilă ale persoanelor ar trebui să fie o acțiune în flux continuu, care să se petreacă ”zi de zi și ceas de ceas”, pentru a se evita astfel decalajele existente între ceea ce există în sistemul informatic și realitatea, precizând că și ”primarii, ca reprezentanţi ai statului în anumite cazuri - şi Legea 215 a administraţiei publice locale asta spune, că în anumite cazuri, unul dintre ele fiind chiar cel legat de starea civilă, primarii sunt reprezentanţi ai statului - trebuie, conform legii, să facă acest lucru”.

Cei care nu respectă legile pentru actualizarea listelor electorale permanente vor fi sancționați contravențional, Autoritatea Electorală Permanentă având competență în aceste cazuri, a arătat ministrul de Interne, care susține că ar trebui, totodată, și perfecționarea sistemului legislativ în acest domeniu.

Deși nu dorește activarea unui regim sancționatoriu pentru cei care nu respectă aceste legi, ci ca ”fiecare instituție a statului să-și facă datoria conform legii”, ministrul Dușa crede că toți primarii, inclusiv cei ai PDL, vor respecta legea, în pofida anunțului făcut de Vasile Blaga, potrivit căruia primarii democrat-liberali nu vor face "perierea" listelor electorale permanente.

”Domnul Blaga este un om cu experienţă, a fost mult timp ministru al Administraţiei şi Internelor, când citeşte din lege, citeşte corect, dar când interpretează, interpretează politic. Nu cred că domnul Blaga îi poate îndemna pe primari să nu respecte legea şi să nu facă operaţiile prevăzute de lege în ceea ce priveşte evidenţa populaţiei”, a arătat ministrul Dușa.

Acesta a reproșat ”guvernelor de până acum că n-au acordat atenţia cuvenită Autorității Electorale Permanente”, prin faptul că nu s-au asigurat fondurile necesare pentru achiziţionarea softurilor de care dânşii au nevoie, pentru ţinerea registrului de evidenţă a electoratului la nivel naţional şi pentru a avea personalul necesar în vederea înfiinţării birourilor Autorităţii în fiecare județ, arătând că nici actualul guvern nu poate ceva în acest sens deoarece termenul este foarte scurt.

Mircea Dușa a explicat că memorandumul transmis prefecților este aprobat de Guvernul Ponta, documentul fiind unul foarte corect, iar inițiativa ”este una izvorâtă din solicitarea făcută de Curtea Constituţională, aceea de a comunica informaţii pentru ca atunci când se va întruni, pe 31 august, să aibă elemente certe în vederea luării unei hotărâri în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale şi cu prevederile Legii 46 privind organizarea şi funcţionarea acesteia”.

”Convocarea Comisiei INS de marți este o convocare perfect legală, deşi cineva s-a şi repezit să strige că se încearcă să se facă listele electorale cu pistoalele. Eu am convocat comisia strict pe prevederile Legii numărul 5 şi sper că marţi, sau, dacă nu, într-o şedinţă viitoare, peste 2-3 zile, să facem şi validarea rezultatelor provizorii ale recensământului de anul trecut”, a mai adăugat ministrul de Interne.

Întrebat fiind ce se va întâmpla la această întrunire, Mircea Dușa a arătat că se va face o primă evaluare a documentelor pe care le va prezenta INS-ul şi ”dacă datele sunt în măsură să dea posibilitatea comisiei să ia o decizie”, aceasta se va da, în caz contrar, se va programa încă o ședință peste câteva zile, astfel încât să se poată face această validare a rezultatelor provizorii ale recensământului, cele definitive urmând a fi finalizate în cursul anului viitor. ”După care, lucru foarte important, comisia aceasta îşi încetează imediat activitatea”, a completat Mircea Dușa.

Ministrul de Interne a precizat că după validarea rezultatelor provizorii ale recensământului, informațiile nu vor fi transmise CCR , ci vor fi publicate în Monitorul Oficial

”Se vor publica în Monitorul Oficial, deci vor fi un document public la care are acces oricine, inclusiv Curtea Constituţională, dacă va dori. Dar Curtea ne-a solicitat altceva, ne-a solicitat listele electorale reactualizate”, a declarat ministrul Dușa, care, întrebat ce așteaptă de la întrunirea de marți a judecătorilor Curții, a răspuns că, în opinia sa, magistrații vor adopta ”o hotărâre înţeleaptă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel