Ministrul Daea, luat la rost de o femeie în Sebeș

Daea
Daea

O femeie l-a întrebat la Sebeș pe ministrul Agriculturii, într-o piață agroalimentară, dacă i se pare normal prețul motorinei: „Motorina la 6 lei și 10 bani, credeți că e ok, domnul ministru?".

Petre Daea i-a promis că revine cu un răspuns, dar nu a mai făcut-o.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat, joi, piața agroalimentară din Sebeș, județul Alba, iar printre cei pe care i-a întâlnit la cumpărături au fost și persoane bucuroase că-l văd, dar și oameni care i-au adresat întrebări incomode.

Întrebat dacă i se pare normal prețul mare al motorinei, ministrul a promis un răspuns, pe care însă nu l-a mai dat, trecând mai departe să guste și să cumpere produse lactate oferite de vânzători.

„Motorina la șase lei și zece bani, credeți că e ok, domnul ministru? E bine așa? Nu vă supărați, se mai poate așa? Sunteți un om în vârstă, un om calculat, e normal ce se întâmplă?", a întrebat o femeie.

Replica ministrului a fost: „Vin imediat la dumneavoastră", însă și-a continuat vizita în hala de produse lactate, fără să mai răspundă, scrie Mediafax.

Pe parcursul vizitei, în piață au fost și alte persoane care au încercat să-l abordeze cu diferite probleme. „Eu nu vă judec... fiecare face ce poate", i-a spus o femeie, în piața de zarzavaturi, iar un producător a refuzat să fie fotografiat atunci când ministrul a ajuns la standul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel