Ministrul tineretului și sportului, Bogdan Matei, a explicat la Realitatea TV de ce nu a știut cum o cheamă pe Daniela Pescar,u secretar de stat al Ministerului de Finanțe, care se afla lângă el în ședința comisiei parlamentare pe buget.
"În sală eram mai multe persoane. Întrebarea credeam că se adresează unuia din membri stafului de care am fost insoțit și am fost puțin mirat pentru știam că nu sunt insoțit de o membră a stafului cu acest nume. Nu aveam de unde să știu cum o cheamă, doamna este de la Ministerul Finanțelor nu de la Ministerul Tineretului și Sportului. Eu pentru acest buget am colaborat cu ministrul Teodorovici. Eu am cunoscut-o pe acea doamnă abia ieri în ședință. Îmi asum această eroare. Mi-am cerut scuze telefonic dumneaiei cum de altfel o fac și astăzi. Repet însă că bugetul l-am creionat alături de ministrul finanțelor", a spus ministrul.
În orice caz, dialogul din comisie, de altfel filmat, a făcut deliciul publicului și celor prezenți.
Deputatul USR Claudiu Năsui: Doamna Pescaru, puteţi să ne confirmaţi că indemnizaţiile sportivilor intră la bunuri şi servicii?
Ministrul Bogdan Matei: Cine este doamna Pescaru?
Deputatul USR Claudiu Năsui: Doamna din stânga dvs cu care, în teorie, aţi făcut bugetul.
VEZI ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu