Ministrul Afacerilor Externe, vizită în Iran

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, efectuează, de luni până miercuri, o vizită în Republica Islamică Iran, pe agenda discuţiilor bilaterale figurând relansarea relaţiilor politico-diplomatice, cooperarea economică şi sectorială în domeniile de interes comun.

Potrivit unui comunicat al MAE, şeful diplomaţiei române va fi primit de preşedintele Hassan Rouhani, de preşedintele Parlamentului iranian (Majlis), Ali Larijani, şi va avea consultări extinse cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif.

În programul vizitei sunt incluse, de asemenea, întrevederi cu miniştrii Economiei şi Finanţelor şi cel al Petrolului.

Demnitarul român va fi însoţit de o importantă delegaţie economică, formată din înalţi oficiali din ministerele cu competenţe economice - Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri -, conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţara noastră. Şeful diplomaţiei române va participa la deschiderea unui Forum economic româno-iranian la Camera de Comerţ, Industrie, Mine şi Agricultură a Republicii Islamice Iran.

Agenda discuţiilor bilaterale va include teme legate de relansarea relaţiilor politico-diplomatice, cooperarea economică şi sectorială în domeniile de interes comun.

Vor fi abordate şi evoluţiile actuale în plan regional şi internaţional, cu accent pe situaţiile de criză din Orientul Mijlociu, precizează MAE.

Vizita ministrului de Externe român vine în contextul favorabil deschiderii cooperării politice şi economice a comunităţii internaţionale faţă de Teheran, după intrarea în vigoare a Acordului asupra dosarului nuclear cu Iranul şi ridicarea unei părţi a sancţiunilor. Este prima vizită a unui demnitar european după desfăşurarea alegerilor parlamentare din Iran din 26 februarie, mai arată sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel