Ministru din guvernul Cioloș, arătat cu degetul: Ne-ați condamnat la sărăcie și disperare

Un ministru din Guvernul Cioloș este supus unui val de critici. 

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a fost acuzat că deși este tehnocrat se comportă ca un politician. Oamenii și-au arătat revolta după ce Roșia Montană a fost declarată sit istoric. Astfel, orice intervenţie asupra zonei este de acum interzisă, după ce întreaga localitate a fost trecută pe lista monumentelor istorice de categorie A.

Asociația Pro Roșia Montană a reacționat la deciziile ministrului tehnocrat al Culturii, Vlad Alexandrescu, "cu privire la situația dramatică pe care a provocat-o prin includerea unei părți a Roșiei Montane în lista monumentelor istorice".

Localnicii îl acuză pe Vlad Alexandrescu că a luat decizii prin care a dat dovadă de desconsiderare față de comunitatea din Roșia Montană. Conform președintelui Pro Roșia Montană, Dr. Andrei Jurcă, ministrul Culturii face parte din categoria politicienilor care au grijă doar de imaginea lor. 

În rândurile de mai jos vă prezentăm scrisoarea transmisă de Asociația Pro Roșia Montană:

Noi, reprezentanții comunității din Roșia Montană, ne adresăm dumneavoastră pentru a vă face cunoscută opinia locuitorilor cu privire la situația dramatică pe care ne-ați provocat-o prin includerea unei părți a Roșiei Montane în lista monumentelor istorice, despre care am aflat cu indignare de pe rețeaua de socializare Facebook. Deși initial am avut așteptări mari și speranțe în privința dumneavostră, considerându-vă un ministru tehnocrat care poate lua decizii corecte fără a se lăsa influențat de păreri preconcepute și simpatii, din pacate realitatea a fost mai mult decât dezamăgitoare. Credeam că doar politicienii sunt preocupați de imagine, domnule ministru, însă constatăm cu tristețe că și dumneavoastră faceți parte din aceeași categorie.

Un ministru tehnocrat nu ar fi desconsiderat și ignorat total comunitatea locală din Roșia Montană, luând o decizie majora privind soarta acesteia, mai înainte de a fi consultat toate părtile și de a analiza atent și responsabil toate aspectele legate de un subiect atât de important și anume soarta unei întregi localități.

Dezamăgire totală

Suntem profund dezamagiți de maniera discreționară cu care ați luat această decizie și de modul netransparent în care ați comunicat luarea acestei măsuri, postand-o pe rețeaua de socializare Facebook, într-un răspuns de mulțumire adresat domnului Ioan Piso. Nu știam domnule ministru, că legea privind transparența decizională prevede că un ordin de ministru se postează pe Facebook și se aprobă în funcție de numarul de like-uri pe care le primește din mediul online.

Puteți însă să vă lăudați cu faptul că sunteți primul ministru al culturii din istoria României care fară a verifica în prealabil și la fața locului situația reală a patrimoniului cultural și ignorând total principiile dezvoltării durabile, ia o decizie cu impact economic, social și cultural major asupra unei comunități, fară ca aceasta din urmă să fie consultată. Desigur, veți putea spune ca ați fost preocupat de soarta Roșiei Montane și că ați verificat situația patrimoniului la fața locului, însă cine vă va mai crede?

Suntem convinși totuși, că toți ONG-iștii elogiați și premiați de către dumneavoastră în ultima vreme, se vor înghesui să depună mărturie în favoarea bunei dumneavoastră credințe, jurând că v-au văzut adesea la fața locului în vizite de informare, deși noi nu v-am văzut niciodată. Și pentru că tot am amintit despre premii, vă informăm domnule ministru că festivalul activist Fân Fest, pe care l-ați premiat de curând, nu are nicio legătură cu spiritul sau comunitatea Roșiei Montane. Dimpotrivă, de fiecare dată comunitatea locala s-a revoltat împotriva acestuia, condamnându-l și delimitandu-se ferm de acest așa-zis "fenomen cultural" importat la Roșia Montană.

Fără îndoială știți că la acest eveniment au participat alături de activiștii aduși din toată lumea și politicieni români, ceea ce ne îndreptațește să credem că la viitoarea ediție Fân Fest, vă veți număra și dumneavoastră printre participanți.

Participanții la acest festival, fie ei și entuziaști și de bună credință, vin, petrec și fac larmă timp de trei zile în localitate, apoi se întorc la ei acasă, unde este cald și bine si unde au ce să pună pe masă pentru ei și pentru copiii lor. Din păcate aceștia nu știu ce înseamnă disperarea provocată de sărăcia și lipsa locurilor de muncă și de durerea de a nu-ți putea ține copiii aproape, trimițându-i de acasă pentru a putea supraviețui și de aceea noi nu putem fi la fel de entuziaști.

Textul integral îl găsiți în documentul atașat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel