Ministerul Finanțelor se împrumută de la bănci

Ministerul Finanțelor Publice s-a împrumutat azi de la bănci cu o dobândă de peste 4% pe an. 

Ministerul Finanţelor a împrumutat azi de la bănci 635 milioane de lei, la o dobândă de 4,08% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark cu o maturitate reziduală de 52 de luni, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României.

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,218 miliarde de lei. Vineri este programată o licitaţie suplimentară, prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi în valoare de 2,47 miliarde de lei de la băncile comerciale, în luna martie, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 1,8 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 270 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna februarie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 570 milioane de lei de lei. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Vezi și: BNR: Nouă bănci nu vor rezista după ordonanța anti-lăcomie 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel