Ministerul Energiei, spor pentru mineri

Ministerul Energiei va oferi un nou spor de producție de 585 de lei.

Minerii de la Complexul Energetic Oltenia vor primi un spor de producţie în valoare netă de 585 lei, dacă vor relua imediat activitatea în carierele de lignit, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Ca urmare a discuţiilor din data de joi, dintre conducerea Ministerului Energiei, conducerea Societăţii Complexului Energetic Oltenia şi reprezentanţii legali ai sindicatelor, în condiţiile reluării imediate a activităţii, s-a stabilit că, în limita în limita prevederilor bugetare, se va acorda un spor de producţie pentru personalul muncitor din activitatea de producţie, mentenanţă şi transport cărbune în sumă de 1.000 lei brut, respectiv 585 lei net.

Cât vor câștiga cei din conducere

Pentru conducători formaţie lucru din activitatea de producţie, mentenanţa şi transport cărbune va fi acordată o sumă de 700 lei brut, respectiv 409 lei net.

Totodată, pentru personalul de conducere din activitatea de producţie, mentenanţă şi transport cărbune va fi acordat o sumă de 500 lei brut, respectiv 292 lei net.

Pentru alte categorii de personal din activitatea tehnică, exploatare, mentenanţă, transport cărbune, sumele vor fi convenite în cadrul comisiei de negociere.

De asemenea, vor fi acordate vouchere de vacanţă pentru toti salariaţii în sumă de 1.450 lei, începând cu data de 1 mai 2019.

Citește și: CE Oltenia, grevă. Borza: Ce NU a spus nimeni până acum

Primă de Sărbătorile Pascale

Prima pentru Sărbătorile Pascale se va acorda în aceleaşi condiţii ca şi primele pentru Ziua Meseriei, reprezentând un câştig net de cel puţin 330 lei.

"Administraţia se angajează să nu iniţieze niciun fel de măsuri în vederea aplicării de sancţiuni faţă de salariaţii participanţi la grevă, în condiţiile recuperării timpului de lucru. Ministerul Energiei garantează cele mai sus stabilite şi va întreprinde demersuri pentru promovarea actelor legislative necesare aducerii la îndeplinirea angajamentelor asumate de administraţie", se mai arată în comunicat.

Minerii din carierele de la CE Oltenia sunt în grevă de vinerea trecută. Din lipsa cărbunelui, un grup de la Rovinari a fost oprit în această dimineaţă.

Citește și: Suspendare Realitatea TV. Deputat PNL, după mișcarea-surpriză: Aș fi făcut-o și pentru Antena 3

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel