Klaus Iohannis a semnat luni decretele de decorare post-mortem a sublocotenenţilor Marian Iulian Dumitrescu şi Gheorghe Adrian-Ion Vizireanu, căzuţi la datorie sâmbătă în Afganistan.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit post-mortem Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, sublocotenenţilor Marian Iulian Dumitrescu şi Gheorghe Adrian-Ion Vizireanu 'în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru dăruirea şi curajul manifestate sub culorile drapelului naţional, pentru spiritul de sacrificiu dovedit pe timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operaţii din Afganistan'.
De asemenea, 'în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operaţii din Afganistan, în timpul căreia a fost rănit', preşedintele Klaus Iohannis a conferit Medalia Naţională 'Serviciul Credincios' Clasa a II-a, cu însemn pentru militari, de război, sergentului major Paul Bogdan-Emanuel Dragomir.
Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc. Cei doi militari români şi-au pierdut viaţa în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.
În aceeaşi misiune a fost rănit un al treilea militar român.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu