Miliarde de euro, bani europeni. Domeniul pentru care România cere mai mult. Buşoi: Cetăţenii cer acţiune ACUM!

Cristian Busoi, europarlamentar PNL
Cristian Busoi, europarlamentar PNL

Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi a transmis un mesaj ferm cu privire la fondurile UE pe care România ar trebui să le primească în urma Summit-ului UE. 

"Ca român voi lupta pentru a sprijini alocarea și implementarea a ceea ce foarte bine a negociat președintele Klaus Iohannis: 80 miliarde de euro pentru România. Ca medic și raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE voi susține alocarea de bani suplimentari pentru Sănătate. Acestea sunt cele două obiective mari ale mele

Europa a promis cetățenilor că va lupta cu noul coronavirus, cu cancerul și bolile de inimă, cu hepatitele și bolile rare. Nu putem accepta doar o “pilulă amară” – cum a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și un buget sfâșiat pentru Programul de Sănătate Health4EU. Cetățenii cer de la noi acțiune acum. Nu îi putem dezamăgi!", a explicat liberalul. 

Domeniul pentru care România cere mai mulţi bani

"La Sănătate avem nevoie de mai mulți bani. Bani care să ne ajute să însănătoșim Europa, bani care să vindece, să crească speranța de viață și calitatea vieții, în general. Susțin punctul de vedere al președintelui PPE, Manfred Weber, care a subliniat la Summit-ul UE că “acest Cadru Financiar Multianual nu se ridică la înălțimea provocărilor de viitor”.

Ca român voi lupta pentru a sprijini alocarea și implementarea a ceea ce foarte bine a negociat președintele Klaus Iohannis: 80 miliarde de euro pentru România. Ca medic și raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE voi susține alocarea de bani suplimentari pentru Sănătate. Acestea sunt cele două obiective mari pe care le am.

Cetățenii români, cetățenii europeni merită acești bani!", a transmis europarlamentarul Cristian Buşoi pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel