Mihai Weber, ministrul Apărării. Prima reacție a acestuia

Deputatul social-democrat Mihai Weber a declarat luni că, în acest moment, nu consideră oportun să ocupe funcţia de ministru al Apărării Naţionale, argumentând că este implicat în mai multe proiecte politice, atât în organizaţia PSD Gorj, cât şi în Parlament. 

"În ultimele zile s-a vehiculat, în mass-media, că aş figura pe lista PSD ca propunere pentru funcţia de ministru al Apărării. Evident că o astfel de propunere m-ar onora, însă, pentru a pune capăt acestor speculaţii, ţin să precizez că, în acest moment, nu consider că ar fi oportun să ocup o astfel de funcţie. Motivele ţin de implicarea mea în mai multe proiecte politice, atât în organizaţia PSD Gorj, cât şi în Parlamentul României, proiecte care necesită întreaga mea implicare. În concluzie, nu am cunoştinţă să figurez pe o astfel de listă, dar, chiar dacă acest lucru ar fi real, nu aş avea de gând să accept această nominalizare", a explicat Weber, într-o declaraţie de presă. 

Adrian Ţuţuianu a anunţat săptămâna trecută că demisionează de la conducerea Ministerului Apărării, invocând "proasta comunicare" pe subiectul plăţii sumelor aferente soldelor/salariilor militarilor. 

Premierul Mihai Tudose i-a acceptat demisia şi a precizat că nu sunt probleme la bugetul de stat, "sunt bani în toate ministerele" şi că Guvernul urmează să facă o rectificare pozitivă. 

"Ministerul de Finanţe a spus că acolo ceva se întâmplă greşit. Acea alocaţie de hrană pe care o primesc militarii nu este normal şi corect să se dea în prima jumătate a lunii pentru toată luna, că este o plată în avans şi recomandarea Ministerului de Finanţe este ca acea plată să se dea la sfârşitul lunii. Şi de aici încolo unii au înţeles altceva", a explicat Tudose. 

Ministerul Apărării anunţase că a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plăţii sumelor aferente soldelor/salariilor nete, fără contribuţiile individuale şi impozit, în condiţiile în care nu a fost făcută rectificarea bugetară pe acest an. Totodată, s-a menţionat că între 21 şi 25 septembrie va fi făcută plata sumelor reprezentând contribuţiile angajatorului şi ale angajatului şi impozitul pe venit. 

Vicepremierul Marcel Ciolacu a preluat interimar funcţia de ministru al Apărării. 

Biroul Permanent Naţional lărgit al PSD se va reuni marţi, iar după această şedinţă ar urma să fie anunţat noul ministru Apărării care îl va înlocui pe Adrian Ţuţuianu, potrivit Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel