Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, marţi, că a văzut în preşedintele Traian Băsescu un om om disperat, care oscilează între milogeală şi agresivitate.
"Am văzut un om disperat, dar care oscila între milogeală şi agresivitate. Cred că ar trebui să scrie la Guinnes Book pentru a se înscrie la recordul de invective într-un timp cât mai scurt. A dovedit că nu înţelege absolut nimic din mişcările şi din nemulţumirea populară şi că este total rupt de realitate ", a spus Voicu despre discursul şefului statului la învestitura lui Cristian Diaconescu în funcţia de ministru de Externe.
Voicu a spus că discursul lui Traian Băsescu nu i-a adus aminte nici măcar de Ceauşescu, ci de locuitorii cetăţii Constantinopole, care discutau despre sexul îngerilor când cetatea stătea să cadă.
" Nu-mi aduce aminte nici măcar de Ceauşescu. Cred că mai degrabă ne aduce aminte de un moment când marea cetate Constantinopole stătea să cadă şi cei de acolo discutau despre sexul îngerilor. Cam aşa mi s-a părut această ceremonie ", a spus Voicu.
" Personal, nu am absolut nimic de comentat la prezenţa sa în acest post. S-a referit domnul Băsescu trei secunde la Ministerul de Externe şi restul de patru-cinci minute a încercat să-i înjure pe toţi într-un timp cât mai scurt. E evident că este disperat şi e evident că nu mai are nicio legătură cu realitatea ", a conchis Voicu.
Citește și:
Băsescu, atac dur la Iliescu, Antonescu și Ponta
Băsescu, exilat de popor la Palatul Cotroceni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu