EXCLUSIV  Mihai Ionescu, discuții cu Guvernul. Inițiative la nivel înalt, blocate: Cine pune bețe-n roate miniștrilor

Guvern
Guvern

Mihai Ionescu, președintele ANEIR, a acordat un scurt interviu pentru DCNews, în care a vorbit despre solicitările făcute către Guvern, despre noi măsuri ce urmează a fi implementate, dar și despre cine blochează inițiativele. 

”Vrem să convingem Guvernul României ca ajutoarele de stat care se dau pentru noile investiții, străine sau românești, să fie adresate către acele firme care vor să producă mărfuri pe care acum noi le importăm. E păcat să importăm usturoi, mere, televizoare, în loc să le producem în România” a declarat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), în interviul DCNews. 

Discuții cu Guvernul despre ajutoarele de stat pentru investitori

”Sigur că au existat aceste discuții cu Guvernul. S-a dat drumul recent unui program prin care toți cei care investesc mai mult de 3 milioane de euro primesc ajutor de stat. Am cerut, pentru că sunt puțini români care pot demara o investiție de trei milioane de euro, și e în curs de analiză să se acorde aceste ajutoare de stat și pentru cei care demarează investiții de minimum 1 milion de euro, unde poate vor fi mai mulți români.” a spus Mihai Ionescu, pentru DCNews.  Totodată, el a precizat că o altă problemă aflată pe masa Guvernului este forța de muncă, România ajungând dintr-un exportator net, importator. 

Cine-i blochează pe miniștri

Mihai Ionescu a mai subliniat că, în contextul discuțiilor cu miniștrii, ”care vor să facă lucruri bune”, ”echipa actuală - că am schimbat trei miniștri (la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat) - a dovedit că e capabilă să facă treabă. Au probleme mari în rețeaua externă, nu au reușit să facă reguli de a-i pune pe atașații noștri comerciali nu să facă doar o prezență fictivă la ambasade, ci efectiv să poarte o răspundere directă și precisă vizavi de responsabilitatea lor de a promova exportul românesc. Miniștrii sunt dornici să facă lucruri, dar sunt înconjurați de echipe din eșalonul doi și trei care pun bețe în roate inițiativelor la nivel înalt. Misiunea acestora nu e să zică `nu se poate`, ci `cum se poate`”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel