Mihai Fifor, vizită în Germania. Pregătiri pentru summitul NATO

Mihai Fifor / foto: MApN
Mihai Fifor / foto: MApN

Ministrul Mihai Fifor urmează să efectueze o vizită oficială în Germania.

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, va efectua, în perioada 4-6 iulie, o vizită oficială în Republica Federală Germania, la invitația omologului german, Ursula von der Leyen.

„Ministrul Fifor va fi însoțit de șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, și de o delegație formată din șefi de structuri centrale, ofițeri și comandanți de unități din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Discuţiile cu partea germană se vor axa cu precădere pe aspecte privind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale în domeniul apărării, inclusiv pe palierul tehnico-militar. Vor fi evidenţiate proiectele de cooperare dezvoltate de Uniunea Europeană, cu accent pe aprofundarea colaborării între statele europene pe linia apărării.

În context NATO, se va puncta necesitatea continuării demersurilor în vederea asigurării stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre şi menţinerea acestui subiect pe agenda viitorului Summit din luna iulie”, se precizează într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel