Mihai Fifor, răspuns după atacurile lui Băsescu

Audierea lui Mihai Fifor la comisia parlamentară de specialitate în vederea ocupării postului de Ministru al Economiei a fost tensionată în contextul în care Traian Băsescu a lansat mai multe atacuri la adresa sa. 

Printre reproșurile lui Traian Băsescu s-a numărat intenția de creare a Fondului Suveran de Investiții. Întrebat de atacurile lui Băsescu, Mihai Fifor a susținut după audierea în cadrul Comisiei de Specialitate că s-a obișnuit cu acest mod de abordare al fostului președinte. 

"Traian Băsescu are o atitudine diferită de a adresa întrebări. Suntem deja obișnuiți cu modul acesta de abordare. Eu cred că domnul Băsescu este un senator ca oricare altul. El are dreptul de a-și pune întrebările. Le-a pus, eu am încercat să îi răspund nu știu dacă a fost mulțumit de răspunsurile mele. El poate desigur, prin interpelări să se adreseze Ministerului Economiei. Sunt câteva luni bune de când lucrăm pe programul de Guvernare așa că sunt chestiuni cu care sunt familiarizat. Oricât de supărat ar fi domnul Băsescu că sunt filozof, eu îi spun că nu sunt filozof, ar trebui să ia CV-ul și să îl analizeze mai atent," a declarat ministrul desemnat al Economiei, Mihai Fifor. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel