Mihai Daraban tocmai ce a obținut un nou mandat în fruntea Camerei de Comerț și Industrie a României, valabil cinci ani.
Despre ce și-ar dori de la noul mandat, Mihai Daraban a vorbit la interviul DCNews LIVE.
”Aș dori ca această instituție să devină un Minister al Economiei privat, pe de o parte. Pe de altă parte, mi-aș dori ca Guvernele- cele care există, cele care vor fi- să știe că pot avea un partener real în Camera de Comerț, dar, din păcate pentru dânșii, apolitic. Trebuie să înțeleagă că anumite activități pot fi externalizate către mediul privat și Camera de Comerț este o instituție care are o puternică bază materială și o infrastructură de business pe care trebuie să o acceptăm că nu o mai are nicio altă organizație din România. Pot fi activități de gen Registrul Comerțului, Departamentul de Comerț Exterior al României care ar putea fi externalizate către CCIR și cu asta am spus obiective majore pe care le avem, lăsând la o parte bucătăria internă de a dezvolta în continuare Romexpo. Tocmai ce am terminat construcția la halele de 35.000 de mp acoperite, avem procesul verbal de recepție a lucrărilor, avem de obținut celebrul aviz ISU, deși ISU a participat la lucrări. Îl iau până la sfârșitul anului.” a spus Mihai Daraban, la DCNews LIVE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News