Mihai Daraban, la BIFE-SIM: Trebuie stopată orice ieșire de buștean sau cherestea din România

DCNews Team / 12 sep 2018 / 14:36 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a participat, miercuri, la deschiderea celei de-a XXVII-a ediții a BIFE-SIM – Târg internațional de mobilă, echipamente și accesorii. 

Desfășurat în perioada 12-16 septembrie 2018, Târgul intrenațional de mobilă BIFE-SIM este organizat de Romexpo, în parteneriat cu CCIR și Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR). 

Noua ediție a BIFE-SIM aduce în prim plan cele mai noi tendințe din domeniul mobilei și se adresează companiilor de profil din România și din străinătate, producătorilor, importatorilor, distribuitorilor de mobilier și decorațiuni specifice, precum și celor care produc sau comercializează echipamente și accesorii pentru industria lemnului.

„Este o onoare pentru noi să deschidem această expoziție, mai ales că este o industrie care valorifică cel mai mult o resursă naturală existentă în România. Orice metru cub de lemn care pleacă din România ar trebui să fie sub formă de dulap, scaun sau masă. Dacă ținem cât de cât la urmașii noștri, va trebui să luăm în considerare acest lucru și să stopăm orice ieșire de buștean sau cherestea din România și absolut tot să plece sub formă de produse ale industriei mobilei. Această industrie are o contribuție substanțială la economia României, atât prin prisma schimburilor comerciale, cât și datorită celor peste 60 de mii de locuri de muncă pe care le oferă", a declarat Mihai Daraban la deschiderea noii ediții a BIFE-SIM.

700 de milioane euro excedent comercial pe primele cinci luni ale anului 2018

„Industria mobilei a înregistrat un excedent comercial de 700 de milioane euro, pe primele 5 luni ale acestui an. Ministerul Mediului de Afaceri sprijină această performanță prin Prorgramul de Târguri și Expoziții care, anul acesta, are un buget dublu față de anii anteriori. De asemenea, luni, la ora 10, se va deschide aplicația pentru programul numit Internaționalizare, care vine să sprijine companiile care doresc să meargă sub brand propriu la târguri și expoziții intrenaționale", a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

„Un raport al unui institut din Italia arată că România a ajuns, în 2018, pe locul 5 la exportul de mobilă în UE și pe locul 11 în lume, depășind din acest punct de vedere țări precum Franța, Spania sau Turcia. În 2006, eram pe locul 13 în Europa și pe locul 20 în lume.

De asemenea, industria mobilei este un sector economic care valorifică foarte bine masa lemnoasă, în anul 2017 contribuția la balanța comercială a României a fost de 1,5 miliarde de euro", a declarat Aurica Sereny, președintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România.

Peste 250 de expoxzanți la BIFE-SIM

BIFE-SIM se va desfășura în noile spații expozitionale, B1 și B2, inaugurate de Romexpo, în 2017, cu o suprafață totală de 30.000 mp, interior și exterior. La târg vor participa peste 250 de expozanți, din România și din străinătate, din țări precum: Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Italia, Moldova, Polonia, Turcia, Belgia, Elveția și Italia.

În primele cinci luni ale anului 2018, industria mobilei din România a înregistrat un excedent comercial de 694 de milioane de euro, un nivel similar cu cel din anul precedent, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

În perioada ianuarie-mai 2018, România a exportat mobilă de 987 milioane de euro şi a importat mobilier de circa 292 milioane de euro, exporturile fiind de 3,4 ori mai mari decât importurile.

Vezi si: Mihai Daraban: Ne bazăm pe Turcia, o țară care face parte din G20



STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26