Mihai Chiţu, Vocea României, dă voce unui pescăruş în animaţia "Un lup printre oi"

Cu o carieră muzicală în plină ascensiune, câştigătorul popularului show tv de la Pro Tv „Vocea României”, Mihai Chiţu debutează pe marile ecrane în animaţia „Un lup printre oi”, împrumutându-şi vocea pescăruşului Klif din 22 aprilie.

Artistul a fost extrem de încântat de proiectul animat, declarând că există asemănări între el şi personajul căruia îi dă viaţă: „Personajul meu este un pescăruş foarte simpatic. Are şi el o problemă: se crede oaie. Am trecut şi eu prin ceva asemănător. Nu făceam parte din locul respectiv, din conjunctura respectivă. De obicei mă retrag, nu fac niciodată vâlvă, nu ies în evidenţă ca să-mi câştig locul. Dacă nu sunt plăcut sau agreat, mă retrag.”

Cât despre felul în care au decurs înregistrările, Chiţu povesteşte: „Relativ asemănătoare înregistrările pentru personajul animat cu cele pentru o melodie, dar aici trebuie să îi dai viaţă personajului pe care te-ai axat, dacă e amuzant să îl faci amuzant, dacă e trist să îl faci trist. Îţi trebuie nişte lecţii de actorie pe care eu nu le-am luat. Nu am fost în postura unui actor niciodată, cu toate că pe scenă trăiesc câte puţin din fiecare.”

Klif, pescăruşul confuz pe care îl interpretează cântăreţul, este cel mai atipic membru al turmei de oi. Asta pentru că se crede la rândul său o oaie şi insistă să se amestece în toate problemele turmei. Este o fire veselă şi foarte optimistă, nu îi place să zboare şi se distrează de minune printre prietenii săi cornuţi.

Într-un tărâm magic şi îndepărtat, pe o pajişte liniştită, o turmă de oi duce un trăi fără griji. Însă, problemele încep să apară în momentul în care o haită de lupi se instalează în apropiere.

Din dorinţa de a-şi demonstra abilităţile de conducător şi responsabilitatea, tânărul Grey, succesorul haitei, apelează la trucurile magice ale unei vrăjitoare neîndemânatice şi se transformă, din greşeală, în berbec. Împărţit între familia de lupi şi turma de oi care l-a adoptat, Grey trebuie să găsească o cale să aducă pacea în ţinut, dar şi să îşi recapete identitatea.

O animaţie amuzantă, cu personaje colorate şi simpatice, „Un lup printre oi” are premiera în cinematografele din ţară pe 22 aprilie, în varianta 3D dublată în limba română şi de celebre prezenţe din lumea muzicală precum: Mihai Chiţu, Ruby şi Ana Baniciu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel